Scandal în Parlament. Greva profesorilor, adusă în Camera Deputaților de către USR
Deputații USR au adus în Parlament pancarte de la protestul profesorilor, pentru a atrage atenția coaliției de guvernare.
USR acuză coaliția că e preocupată de rocadă, nu de greva profesorilor
În plenul Camerei Deputaților, deputații USR au venit cu o mulțime de pancarte pe care profesorii și-au scris nemulțumirile și ce revendicări au.
Parlamentarii USR susțin că membrii coaliției de guvernare sunt mai preocupați să își împartă între ei puterea, decât să rezolve criza angajaților din sistemul de educație.
„Am adus vocea românilor în Parlament, ca de fiecare dată când PSD și PNL ignoră problemele acestora. Este timpul ca profesorii să primească măririle solicitate, iar PSD și PNL să mai taie din pensiile speciale, din achizițiile de autoturisme făcute cu dedicație, din sinecurile create pe bandă pentru a mulțumi activul de partid.
Poate măcar așa, din pancartele profesorilor, află Nicu și Marcel care e situația reală, ce salarii de mizerie au profesorii debutanți, în timp ce ei nu mai știu cum să-și împartă funcțiile, ciolanul, și să se gândească la înmulțirea propriilor privilegii”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.
Iohannis a promis un acord privind creșterea salariilor profesorilor
Este a doua săptămână de grevă generală a profesorilor. Astăzi, 31 mai, președintele Klaus Iohannis i-a convocat pe liderii coaliției la o discuție, la Palatul Cotroceni.
De altfel, șeful statului a girat un acord al coaliției pentru creșterea salariilor.
”Coaliția patronată de Klaus Iohannis ar avea bani să majoreze salariile profesorilor dacă nu i-ar apăra pe speciali și ar tăia privilegiile acestora.
Un profesor debutant are un salariu de 2.400 lei, în timp ce premierul Ciucă și alți speciali au pensii speciale și de 18.000 de lei”, se arată în comunicatul USR.