18 iul. 2023 | 13:37

Scandal de proporții la McDonald`s. Angajații au rupt tăcerea despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise, în restaurantele britanice

ULTIMA ORĂ
Scandal de proporții la McDonald`s. Angajații au rupt tăcerea despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise, în restaurantele britanice

A izbucnit un scandal de proporții la McDonald`s. Angajații au rupt tăcerea despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise, acuzând că mediul de lucru este unul toxic, marcat de agresiuni sexuale, rasism și hărțuire.

Scandal la McDonald`s. Ce au povestit unii angajați

Peste 100 de angajați britanici ai lanțului de fast-food McDonald’s au făcut reclamații, conform BBC, care a făcut o anchetă. Organismul britanic de monitorizare a egalității de șanse s-a declarat ”îngrijorat” și a lansat o nouă linie telefonică de urgență.

Unele tinere angajate, în vârstă de doar 17 ani, au acuzat că sunt hărțuite și pipăite aproape în mod obișnuit. Una dintre aceste adolescente a povestit că un coleg cu 20 de ani mai în vârstă decât ea i-a adresat un cuvânt rasist și i-a spus că vrea să facă un copil ”alb-negru” cu ea.

O altă fostă angajată, care avea 17 ani când a lucrat la McDonald`s, a povestit că un șef de tură i-a trimis imagini cu caracter sexual explicit. Angajate în vârstă de 16 ani au spus că un manager a încercat să le preseze să aibă relații intime cu el.

Alți angajați au acuzat la rândul lor că s-au confruntat cu rasism și abuzuri antisemite. Conform anchetei BBC, a fost înregistrat un focar de gonoree la o filială din Irlanda de Nord, unde relațiile sexuale între membrii personalului erau ceva obișnuit.

Reacția reprezentanților McDonald’s

De cealaltă parte, reprezentanții lanțului de restaurante McDonald’s au transmis că ”își cer scuze” și că toți angajații merită să lucreze într-un loc de muncă sigur, respectuos și incluziv.

BBC a început să investigheze condițiile de muncă la McDonald’s în luna februarie, după ce compania a semnat un acord obligatoriu din punct de vedere juridic cu Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului (EHRC) prin care s-a angajat să își protejeze personalul de hărțuirea sexuală.

La acea vreme, reprezentanții lanțului de restaurante McDonald’s au transmis că au deja ”un palmares solid în acest domeniu”, dar ancheta BBC a dezvăluit o imagine foarte diferită.

Pe parcursul a cinci luni, BBC a contactat angajații McDonald’s pentru a-i întreba despre experiențele lor de muncă în cadrul companiei. Dintre cele peste 100 de acuzații ale angajaților cu care au vorbit jurnaliștii, 31 s-au referit la agresiune sexuală și 78 la hărțuire sexuală. În plus, au fost făcute 18 acuzații de rasism, în timp ce șase angajați sau foști angajați au acuzat dovezi de homofobie.