Scandal de proporții în parlament. Un deputat AUR ar fi sunat mai mulți colegi din PSD, PNL și USR la 3 dimineața ca să îi înjure
Un nou scandal în Parlament. Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica este acuzat de colegii din Cameră că ar fi sunat în noaptea de marți spre miercuri mai mulți colegi parlamentari de la PSD, PNL și USR, din Comisia Juridică, pe care i-a amenințat.
Ciprian Titi Stoica fusese sancționat anterior de Camera Deputaților cu diminuarea indemnizaţiei cu 50% pe o perioadă de şase luni pentru că perturbat lucrările plenului din 10 mai şi ale şedinţei Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din 9 mai.
Ce spun deputații amenințați de colegul lor, Titi Stoica
Deputații sunați la ore mici, spun că telefoanele au fost date în intervalul 12 noaptea-3 dimineața.
Astfel, deputatul PSD, Gheorghe Şoldan, s-a plâns de la tribuna Parlamentului că a fost sunat de Titi Stoica.
”Aseară, un coleg al nostru din Parlament, domnul Ciprian Titi Stoica, un coleg de la AUR a sunat mai mulţi colegi din grupul PSD, foarte târziu, după ora unu noaptea şi a început să ne înjure, să ne ameninţe, să ne adreseze tot felul de injurii. La primul apel l-am atenţionat pe domnul Ciprian Titi Stoica că urmează să îl înregistrez, dar domnul Titi Stoica a continuat şi pentru asta aş vrea să îl somez public, fiindcă un asemenea limbaj şi comportament nu este demn de un parlamentar al României şi îl somez public pe domnul Ciprian Titi Stoica să vină la tribuna Parlamentului şi să îşi ceară scuze”, a spus Şoldan în plenul Camerei Deputaţilor.
Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica a afirmat că și-a cerut scuze unui singur deputat față de care crede că a greșit și neagă că i-a sunat și pe alții. Președintele AUR, George Simion, a declarat că partidul va lua în calcul sancționarea deputatului, potrivit digi 24.ro.
Titi Stoica este unul dintre parlamentarii care au votat, în martie 2021, la două mâini în Parlament la votul pentru bugetul de stat. De atunci i se trage și porecla de Titi ”Patru Mâini”.
Potrivit g4media.ro, Titi Stoica (39 de ani) este absolvent de liceu și a lucrat ca șef de stație de metrou, bodyguard, ofițer de securitate și ajutor de bucătar în Londra, unde a și trăit în ultimii zece ani. El a ajuns pe primul loc al listelor de candidați AUR Timiș datorită prietenei cu George Simion, copreședintele de atunci al AUR.