Astăzi vom vorbi despre un sat din România despre care puțini români au auzit, cel puțin în ultimii ani.
Este vorba de cătunul Copileț, alăturat satului Muncelu Mic, unde se aflau pe vremuri mine de cupru și plumb în Ținutul Pădurenilor.
Ei bine, acest sat se încadrează acum în localitățile fantomă ale României după ce unicul lui locuitor, Petru Teleu, a murit la începutul lunii martie 2023.
Hai să aflăm mai multe detalii despre acest loc.
Satul Copileț se află la 2,5 kilometri de Muncelu Mic, în județul Hunedoara, locul unde au funcționat minele de cupru și plumb din Ținutul Pădurenilor, până la sfârșitul anilor ‘90. Acum, clădirile de acolo au devenit ruine înghițite de păduri. În prezent, în satul Muncelu Mic mai trăiesc sub 100 de oameni care se ocupă cu creșterea animalelor. Sunt puține locuri de muncă aici și unii bătrâni au pensii de pe urma mineritului.
Satul Copileț este mic, cu o stradă unică prin care se face accesul la singurele 7 case lăsate în urmă de proprietarii lor. Sunt locuințele în care bătrânii și-au dat duhul în speranța că tinerii lor, plecați la muncă peste hotare, se vor întoarce acasă. Din cauza autorităților nepăsătoare, satul Copileț nu a beneficiat niciodată de electricitate.
În anul 2010, în satul Copileț locuiau 7 persoane, una dintre familii fiind a lui Petru Teleu. Bătrânul își ducea zilele alături de soția sa care, din nefericire, s-a stins din viață prin 2012, cum împlinise vârsta de 73 de ani.
„Unii or murit, alții s-or dus pi la neamuri, pîn’ alte sate. Acu-ș tri ani numa’ io șî baba me’ am mai rămas aici. N-o trecut bine un an ș-o murit și ea. Am rămas sângur ca un cuc, într-un sat gol”, spunea Petru Teleu.
Ca să nu rămână chiar singur, fratele lui, Cornel, a decis să se mute la el. Avea probleme de sănătate și nu mai avea nici el familie. Mergea la sanatoriu de câteva ori pe an, pentru a se mai întrema. Nefecirea le-a lovit din nou familia, la scurt timp după moartea Corneliei.
„O fost la sanatoriu, la Geoagiu, internat. Era și el sângur, vai de capu’ lui. În vară, acu-s doi ani, după ce-o murit muierea, o venit să șadă cu mine, să-mi mai țână de urât. În toamnă zicea că să duce iară la sanatoriu. O stat fix șasă săptămâni ș-o murit. Tăt 73 de ani avea. Am dat păstă el căzut în camera aialaltă. Am vrut să-l iau în spate, să-l aduc aici, unde stăm de vorbă. N-am putut. L-am tras pă jos, cum am putut șî l-am urcat în pat. Dup-aia mi-o zâs să-l ridic în șăzut. L-am ridicat, o mai suflat de câteva ori ș-o murit. La mine-n brață o murit. L-am pus pă pat mort șî m-am dus, cum am putut, pă jos, în sat, să cer ajutor”, își amintea Petru Teleu.
„Mi-i urât, măi, copii. Așe de urât că io, la vârsta me, mă iau șî mă mai duc până-n sat să mai văd șî io on jurnal, să mai ascult o muzică populară la televizor. N-am cu cine vorbi o vorbă. Câteodată să face noapte și vin numa io și strigoii pă drum, încoace. Da-mi iau inima-n dinți și vin acasă, că-i iarnă, că-i vară, că-i ploaie, că-i vânt, că-i neauă… Așe-i când ești bâtrân șî sângur în sat. Când eram io copil alta era treaba, că erau șepte căși și vo 20 – 30 de inși aicea. Era rânduială bună”, mai spunea Petru Teleu.
Petru Teleu a fost un miner și crescător de animale. Urma să împlinească onorabila vârstă de 94 de ani anul acesta, dar s-a stins din viață. Ultimul deceniu l-a petrecut singur cuc, în satul natal și era îngrijit de copiii lui, care îi mai aduceau mâncare.
„Copiii lui veneau și îi aduceau mâncare, iar părintele îl mai ajuta și el. Când era în putere, ținea vaci și muncea. Trăia însă greu, până nu demult nu avea apă acolo. Abia de vreun an–doi s-a făcut un robinet în apropiere de casa lui, tras pentru o stână, și lua apă de acolo”, spune Cătălina din satul Muncelu Mic, care îl știa pe moș Teleu.
A avut doi frați și patru surori, toți venind pe lume în casa în care și-a dus ultimele zile. A fost un copil sărac care, de la vârsta de 10 ani, a muncit ca slugă pentru o familie de bogați.
„O fost sărăcie mare, măi copii. Mare. Biata mama nu ne mai putea cuprinde cu bucatele și cu hainele. Două surori s-or măritat la Arănieș, alta la Găunoasa, iar alta, mai amărâtă, s-o dus de suflet la Boia, săraca. Pă mine m-or dat slugă la niște bogaț’ cam pă când aveam numa’ 10 ani. Acolo am învățat io să-mi fac de mâncare. Mă trimiteau bogătanii cu vitele, zâua, la câmp”, spunea bătrânul despre copilăria lui.
Cu toate că a rămas singur în satul natal după ce oamenii au părăsit voit zona, Moș Teleu a refuzat vehement să plece din locul în care s-a născut, a copilărit și a trăit majoritatea vieții sale