Salariu de 8000 de lei fără Bacalaureat, în România: meseria pentru care merită să stai la coadă
Unii angajați din România primesc un salariu de 8.000 de lei fără să aibă diploma de Bacalaureat. Alte meserii pentru tineri sunt plătite cu 1.000 de euro pe lună, pe lângă vouchere și alte bonusuri.
Meseria plătită cu 8.000 de lei pe lună fără diplomă de BAC
O tânără care a picat examenul de Bacalaureat a povestit că are un salariu de peste 8.000 de lei la un salon de coafură din București.
”Am picat la matematică. Mi-a plăcut că este o meserie curată, frumoasă, bănoasă, bineînțeles. Prima dată am început cu codițe împletite, luam 10 lei pe o codiță, acum am ajuns să iau 200, 300 de lei.”, a spus tânăra, potrivit observatornews.ro.
Alte meserii bine plătite, fără diplomă de BAC
Agenţia pentru ocuparea forței de muncă are peste 60.000 de locuri de muncă disponibile, iar la postliceale tinerii se înghesuie deja la înscrieri. În afară de hairstylişti, cele mai căutate meserii sunte cele de asistenţi medicali și mecanici, iar angajatorii le oferă şi 1.000 de euro pe lună, plus vouchere şi alte bonusuri.
”Avem peste 60.000 de locuri de muncă. Recepționer, bucătar, patiser, sudori, tâmplari, vorbim de şoferi, operator pe calculator, call-center. Oferă salarii sau alte facilități cum ar fi vouchere, transoport, afterschool, creșă, un pachet de stimulente pentru a atrage forţă de muncă.”, a spus secretarul general ANFOM, Marcel Dumitru Miclău.
”Calificările stilist şi cosmetician, în domeniul mecanică, tehnician optomestrist şi maistru auto, iar pentru domeniu sanitar, asistent medical generalist și asistent balneo-fizioterapie şi recuperare. Tehnicianul optometrist poate avea un venit între 3.000 și 5.000 de lei pe lună”, a spus și directorul adjunct UCECOM Spiru Haret Bucureşti, Valentina Otulescu.
Ministerul Educaţiei pune la dispoziție 28.000 de locuri pentru învăţământul postliceal. Fie că au sau nu diplomă de Bacalaureat, absolvenţii de liceu sunt cei mai căutaţi pe piaţa muncii.
De asemenea, angajatorii din domeniul HoReCa încearcă să atragă tineri dornici de muncă. Au lansat campanii de angajare speciale pentru ei.