22 apr. 2023 | 18:22

S-a schimbat legea. Ce ai voie să faci acum în apartamentul tău fără autorizație

ACTUALITATE
S-a schimbat legea. Ce ai voie să faci acum în apartamentul tău fără autorizație

Legislația preveder că pentru a efectua anumite lucrări de construcții în propriul apartament sau în curte, este nevoie de o aprobare din partea autoritățior abilitate. Iată că legea s-a schimbat din nou, devenind mai ușor pentru români să efectueze anumite renovări.

Veștile bune veneau la sfârșitul lunii martie a acestui an, iar acestea constau în modificarea legislației. Potrivit legii anterioare, românii care voiau să își închidă balconul de exemplu sau care să construiască o anexă în curte, aveau nevoie de mai multe documente, aprobări și autorizații.

Actuala lege cu privire la construcții și care a fost adoptată la sfârșitul lunii martie prevede mai multe modificări pentru a simplifica procesul de autorizare. Așadar, noua lege a eliminat obligația de a deține o autorizație de construcție de către beneficiari, însă numai în anumite situații.

În concret, românii care doresc să își închidă balconul sau care doresc noi anexe în gospodărie nu vor mai trebui să respecte cerințele infinitei birocrații pentru că nu vor mai avea nevoie de autorizații, ca și până acum. În cazul unui balcon închis, proprietarul poate apela la liberul arbitru în ceea ce privește materialele de construcții utilizate, precum și culoarea.

Legea s-a schimbat din nou

Chiar dacă un bloc ar putea arăta ulterior mult prea colorat pe baza acestei libertăți, în cadrul asociațiilor de proprietari poate fi reglementată o culoare care să fie respectată în cazul fiecărui proprietar. De asemenea, cei care locuiesc la curte, nu vor mai avea nevoie de autorizație în cazul în care doresc să construiască o bucătărie de vară spre exemplu.

Totuși, aceștia sunt obligați să informeze primăria de care aparțin unde urmează a avea loc respectiva anexă. Este și cazul celor care doresc să își închidă balcoanele. Noua lege se numește „codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor”, iar în prevederile sale se mai regăsește faptul că, cei care locuiesc în zonele rurale pot construi doar cu notificarea primăriei de care aparțin, locuințe unifamiliale pentru uz propriu cu parter, fără subsol, de maxim 150 de metri pătrați, care să aibă la baze proiecte proprii întocmite de către un proiectat sau proiecte standardizate puse la dispoziție de către autoritățile locale.