11 iul. 2023 | 10:06

Românii și vacanțele în 2023: ce s-a schimbat în obiceiul de concediu, cum își fac oamenii planuri

ACTUALITATE
Românii și vacanțele în 2023: ce s-a schimbat în obiceiul de concediu, cum își fac oamenii planuri

Românii și-au planificat vacanțele din 2023 în diferite moduri. Dar, dintr-un sondaj realizat recent, rezultă că majoritatea nu mai apelează la laptop sau calculator pentru a face acest lucru, ci preferă o altă modalitate prin care își aranjează călătoriile din concediu.

Românii și vacanțele în 2023

Românii își planifică vacanțele în 2023 într-un alt mod decât cel folosit cândva. S-a dus vremea drumurilor la agențiile de turism, dar, dintr-un sondaj efectuat recent, se pare că chiar și folosirea laptopului ori a calculatorului în acest sens a devenit aproape istorie.

Astfel, conform sondajului realizat de două platforme specializate, Vola.ro şi Flip.ro, 86% dintre români apelează la telefon pentru a-şi planifica vacanţa, în timp ce numai 14% afirmă că recurg la laptop sau calculator pentru acest proces,

În plus, conexiunea la Internet este foarte importantă pentru români atunci când merg în vacanţă, iar peste 82% dintre ei susţin că toate detaliile organizatorice legate de o călătorie sunt stocate în telefon, scrie Agerpres.

De asemenea, 45,7% dintre respondenţi aleg să posteze în timp real ipostaze din concediu pe conturile de pe rețelele sociale.

Ce s-a schimbat în obiceiul de concediu, cum își fac oamenii planuri

În același timp, 58,8% susţin că stau cu telefonul în mână pe tot parcursul vacanţei, 26% spun că îl folosesc mai mult în aeroport, înainte de îmbarcare, în timp ce restul au amintit utilizarea mobilului mai degrabă la cazare sau în avion.

„Atunci când vine vorba despre scopul pentru care folosesc telefonul în vacanţă, opţiunile românilor sunt următoarele: realizarea pozelor şi a filmuleţelor de vacanţă, comunicarea cu cei de acasă, verificarea traseului pe Google Maps, căutarea restaurantelor sau a obiectivelor turistice de interes, realizarea unor rezervări online, efectuarea unor plăţi online sau folosirea reţelelor sociale.

Aceste opţiuni arată că smartphone-ul este astăzi mai mult decât un simplu dispozitiv de pe care se dau telefoane, acesta având rolul de a simplifica o bună parte din procesele de care ne ocupăm zi de zi, inclusiv de cele care ţin de planificarea şi buna desfăşurare a vacanţelor noastre”, se arată în concluziile sondajului, potrivit sursei citate.

În plus, 56,8% dintre români se bazează pe planul lor roaming, apelând la resursele proprii, pe când 43,2% recurg la Wi-Fi de la hoteluri, restaurante şi alte locuri.

În privința modalității de plată în vacanţă, 42,4% dintre respondenţi aleg plata cu telefonul (prin intermediul diferitelor aplicaţii), iar 37,6% merg pe varianta cardului fizic.

Numai 20% dintre aceştia preferă plata cash, în moneda locală, semn că telefonul şi existenţa diverselor aplicaţii de plată au redus considerabil din grijile lor legate de banii din vacanţă: schimbarea banilor în moneda locală, drumurile la bancomat, stresul de a lua portofelul peste tot şi multe altele.

Raportat la locul de muncă, aproape jumătate dintre cei chestionaţi (47,8%) declară că verifică e-mailul de serviciu numai dacă este o urgenţă, 28,2% susţin că îl verifică, deoarece se simt mai liniştiţi în acest fel, în timp ce 24,1% aleg deconectarea totală.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele