Românii, săraci și cu zile puține: noi nu ajungem ca nemții la 80 sau 90 de ani, murim repede
Un clasament îngrijorător tocmai a fost publicat de Eurostat, iar acesta arată faptul că românii noștri, pe lângă faptul că se confruntă cu multe probleme economice, mai au parte și de zile puține. Cu alte cuvinte, speranța de viață este foarte redusă la noi în țară, spre deosebire de alte state bogate și dezvoltate din Occident, cum ar fi Italia, Franța sau Germania.
În Vest, oamenii ajung la vârste venerabile nu ca o excepție de la o regulă nescrisă a vieții și societății, așa cum se întâmplă la noi, ci ca o normalitate. Dacă ai mers vreodată în Occident și te-ai plimbat printr-un parc, ai văzut cu siguranță cupluri de seniori trecuți de pragul vârstei de 70,80 sau chiar 90 de ani. La ei e ceva obișnuit să ajungi să trăiești atât de mult și, fără doar și poate, faptul că au un nivel de trai mai ridicat, mai puține griji și nevoi, îi ajută să atingă astfel de performanțe. La noi în schimb, situația stă cu totul și cu totul diferit.
Din cauza vieții pe care o trăim, a sărăciei, a accesului limitat la servicii medicale de calitate, cu greu ajungem să vedem plimbându-se pe stradă doi soți la 80 de ani, iar statistica Eurostat confirmă pe deplin cele precizate anterior.
Trăim puțin și cu mult stres. Speranța noastră de viață e codașă în Europa
Conform raportului proaspăt dat publicității, speranța de viață la naștere la nivelul Uniunii Europene a scăzut cu peste un an în primii ani de pandemie. Așa a ajuns în anul 2021 la 80,1 de ani. Problema este că la noi în țară în mod particular situația e mult mai gravă. Statisticienii europeni ne-au plasat pe penultimul loc, cu o speranță de viață de 72,8 ani.
Suntem departe de alte state bogate ale Europei. Statistica arată că cea mai mare speranță de viață la naștere a fost înregistrată în Spania (83,3 ani), Suedia (83,1 ani), Luxemburg și Italia (ambele 82,7 ani.