Românii cu pensii mici, cei mai loviți. Nu se mai face nicio diferență, rămân la fel de săraci
În ultimele luni, în numeroase circumstanțe, premierul Marcel Ciolacu a ieșit în fața poporului și a spus că va întinde o mână de ajutor celor mai vulnerabili dintre români, pensionarii cu pensii mici. Nu este adevărat.
Premierul a insistat că se va face o majorare diferențiată a pensiilor, cei mai săraci dintre vârstnici devenind privilegiați, cu o creștere mai substanțială comparativ cu ceilalți. Nu se va întâmpla asta, promisiunile rămân doar promisiuni. Formula fantastică de indexare diferențiată a pensiilor nu există în noua lege a pensiilor și nu este foarte clar dacă a existat vreodată. Ba chiar mai mult decât atât, Ciolacu a insistat în această săptămână pe faptul că cei cu pensii speciale de multe zeci de mii de lei pe lună, la 1 ianuarie 2024, vor avea exact aceeași majorare precum cei cu 1.500 de lei.
Indexarea pensiilor, la fel ca acum 10 ani
O formulă de indexare a pensiilor de mai bine de un deceniu se va păstra și la 1 ianuarie 2024. Nu se va face nicio diferență în funcție de valoarea actuală a pensiei, deși șeful executivului este cât se poate de încrezător că se va renunța la formula de indexare anuală. Toți pensionarii vor vedea același procent în plus.
Conform celui mai nou proiect pentru legea pensiilor, care a ajuns online în această săptămână, pentru mulți ani de acum înainte, mecanismul anual de indexare a pensiilor rămâne neschimbat. Astfel, cei sărăci vor rămâne săraci, bogați vor deveni semnificativ mai bogați. Vorbim, din nou, de o indexare ”uniformă” a pensiilor, unde uniformă se traduce printr-un procent bătut în cuie pentru toată lumea, indiferent de câți bani primește în prezent.
Astfel, un pensionar cu o pensie de 1.500 de lei care va beneficiază de 10% indexare, va primi 150 de lei în plus la pensie. Un privilegiat cu 20.000 de lei pensie, un fost magistrat, judecător sau procuror, în aceleași condiții, va sări cu 2.000 de lei în plus, peste pensia celui dintâi.
Cum se majorează pensiile din România
„Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”, se arată în articolul 84, alineatul 3 al proiectului de lege a pensiilor pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii.
„Este normal şi corect, nu că sunt eu de la un partid social-democrat, ca pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu acelaşi procent pensiile mici, cât şi pensiile mari. Exact ca la sporul de antenă. Nu pot să dau acelaşi procent”, spunea Ciolacu.