06 mart. 2023 | 14:55

România, în „topul rușinii”, în Uniunea Europeană: ce se întâmplă cu minele de cărbune, cum ne afectează

ACTUALITATE
România, în „topul rușinii”, în Uniunea Europeană: ce se întâmplă cu minele de cărbune, cum ne afectează

Din nefericire, România se află din nou în centrul atenției, în Uniunea Europeană, de data aceasta legat de emisiile de metan.

Mai exact, suntem pe al doilea loc, în topul celor mai aprigi emițători de metan din UE, cu 85% din gazul emis de minele de cărbune abandonate.

Polonia ocupă locul întâi, dar nici noi nu suntem departe

Conform unui document recent, Polonia este se află, în acest moment, pe locul întâi, din acest punct de vedere.

Douăsprezece dintre minele subterane de huilă din România sunt responsabile pentru 87% dintre emisii.

„Regulamentul UE urmăreşte să limiteze cantitatea de emisii fugitive de metan pe care minele de cărbune au voie să le elibereze, în loc să le capteze şi să le neutralizeze sau să îl utilizeze. La sfârşitul acestei luni, comisiile Parlamentului European vor vota ultimele amendamente.

Un amendament recent măreşte pragul de ventilare pentru minele de huilă de la 0,5 la 5 tone de metan pe kilotonă de cărbune până în 2031, după care pragul va fi redus la 3 tone. În plus, regulamentul privind metanul nu aplică un prag de ventilare pentru cărbunele cocsificabil utilizat în producţia de oţel”, se arată în analiza de specialitate.

Practic, dacă s-ar utiliza doar jumătate dintre acestea, s-ar putea genera 75 de milioane de euro de energie electrică şi suficientă căldură reziduală pentru a încălzi aproape 19.000 de paturi de spital pe an, informează economedia.ro.

„Regulamentul privind reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic este una dintre cele mai eficiente căi atât din punct de vedere al costurilor, cât şi din punct de vedere tehnic pentru reducerea emisiilor unui gaz cu efect de seră atât de puternic ca metanul. Efectiv nu avem nicio scuză.

Dacă eşuăm în a reduce emisiile care ne sunt la îndemână, riscăm să deraiem procesul către atingerea neutralităţii climatice în 2050.

Asta înseamnă că ne îndreptăm către o lume în care impactul schimbărilor climatice va fi devastator, o lume pe care o putem deja întrezări în seceta istorică care a lovit Europa în 2022”, a spus Mihai Stoica, directorul executiv al Asociaţiei 2Celsius, citat de economedia.ro.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele