02 mai 2023 | 14:57

Regele Charles al III-lea aduce 8 miliarde de lire sterline în Regatul Unit. Ce se va întâmpla în weekendul încoronării lui

ULTIMA ORĂ
Regele Charles al III-lea aduce 8 miliarde de lire sterline în Regatul Unit. Ce se va întâmpla în weekendul încoronării lui

Regele Charles al III-lea va aduce 8 miliarde de lire sterline în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Specialiștii au dezvăluit ce se va întâmpla în weekendul încoronării fiului cel mare al regretatei Regine Elisabeta a II-a.

Impuls major pentru economia britanică după încoronarea Regelui Charles al III-lea

Conform estimărilor specialiștilor, economia britanică va beneficia de un impuls uriaș de peste 8 miliarde de lire sterline în weekendul viitor, în care va avea loc ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea.

Pentru a marca această ocazie, se așteaptă ca oamenii să cheltuiască cu 3,22 miliarde de lire sterline mai mult decât în timpul unui weekend prelungit obișnuit din luna mai. De obicei, britanicii cheltuie 4,80 miliarde de lire sterline în astfel de weekenduri.

Însă, acum, se estimează că britanicii vor cheltui 1,76 miliarde de lire sterline în plus în magazine – echivalentul a 87 de lire sterline de persoană. Cele mai multe dintre aceste cheltuieli vor fi făcute în supermarketuri și magazinele alimentare, conform The Mirror. În plus, se vor vinde numeroase decorațiuni și suvenire legate de ceremonia de încoronare, ce va avea loc sâmbătă, 6 mai.

Câți vizitatori sunt așteptați la Londra

Se așteaptă ca 2,3 milioane de oameni să vină în Londra, iar alți 125.000 de vizitatori din străinătate să asiste la procesiunea de încoronare. Sectorul turistic britanic va înregistra o creștere de 0,25 miliarde de lire sterline, adică 60 de lire sterline pentru fiecare călător.

Pe parcursul celor trei zile de weekend ar urma să fie consumate, printre altele, 35,5 milioane de halbe de bere și 5,3 milioane de sticle de vin, în barurile din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Acest consum ar duce la o creștere de 120 de milioane de lire sterline pentru pub-urile din Marea Britanie, conform cifrelor Asociației Britanice a Berii și Pub-urilor (BBPA).

Acest lucru vine în contextul în care pub-urile vor beneficia de un program prelungit pentru această ocazie, localurile putând rămâne deschise până la ora 1 dimineața între 5 și 7 mai – cu două ore mai mult decât de obicei.

Stimularea cheltuielilor vine în contextul în care 25,1 milioane de persoane din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au declarat că intenționează să sărbătorească această ocazie unică în viață.

Se estimează că 15,8 milioane de persoane spun că vor urmări încoronarea din 6 mai la televizor, în timp ce 15,7 milioane vor participa la o petrecere de stradă sau la un eveniment legat de ceremonia de încoronare a fiului Reginei Elisabeta a II-a.