10 apr. 2023 | 12:46

Radu Mihaiu, primele declarații, după ce a fost audiat la Poliție. Ancheta vizează o clădire de apartamente care a fost construită cu un etaj în plus față de autorizație

ULTIMA ORĂ
Radu Mihaiu, primele declarații, după ce a fost audiat la Poliție. Ancheta vizează o clădire de apartamente care a fost construită cu un etaj în plus față de autorizație

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a explicat, după ce a fost audiat luni în calitate de martor într-un dosar privind intabularea unui bloc nou, că certificatul de edificare pe care l-a semnat este diferit de înregistrarea la cadastru. Totodată, acesta a precizat că este vorba de o autorizație de construire emisă în mandatul anterior.

Update vineri, 10 aprilie, ora 13:30: Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a declarat, luni, după ce a ieșit de la audierea de la Secția de Poliție nr 8, că este vorba despre o anchetă penală privind intabularea unui bloc nou:

„Documentele pe care le au constructorii nu sunt aceleași cu documentele care au fost autorizate. Este vorba de o autorizație de construire emisă în mandatul anterior, cu un certificat de edificare emis în mandatul meu. În acest mandat sigur există niște suspiciuni pentru că față de certificatul de edificare înregistrarea la cadastru este diferită”, a explicat edilul Sectorului 2 la ieșirea din Secția de Poliție.

Radu Mihaiu a spus că nu el a depus plângerea penală în acest caz. Totodată,  edilul a precizat că este o diferență între certificatul de edificare și ceea ce a fost intabulat la cadastru. 

„Semnătura mea apare pe certificatul de edificare. Procesul-verbal de recepție a fost semnat de o persoană din primărie, un inspector care încă mai lucrează. În funcție de cursul acestei anchete vom vedea dacă va fi suspendat din funcție”.

Edilul Sectorului 2 a fost chemat azi la Secția 8 de Poliție pentru a da declarații în calitate de martor într-un dosar de abuz în serviciu.

Audierile au loc în contextul în care azi Poliția Capitalei a efectuat 10 percheziții într-un dosar privind construcția ilegală a unui bloc din Sectorul 2. Este vorba de clădirea „ „Boutique Rezident”, situată pe Strada Sachelarie Visarion, nr. 55, Sector 2.

Potrivit anchetatorilor la acest bloc s-a construit un etaj în plus față de ce prevedea proiectul inițial. Totodată, au intabulat și o suprafață mai mare a apartamentelor. 

Percheziții într-un dosar de abuz în serviciu și fals în acte

Poliția Capitalei a efectuat, luni, mai multe percheziții în București, cât și în județele Ilfov și Dâmbovița, într-un dosar de abuz în serviciu și fals în acte.

Beneficiarul unui imobil nou construit în București ar fi construit ilegal încă un etaj la bloc și ar fi determinat reprezentanți ai unor instituții publice să admită înscrierea dreptului de proprietate și a unor suprafețe mai mari decât cele din autorizația de construire.

”La data de 10 aprilie 2023 poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, cât şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la adresele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu. În fapt, la data de 16 noiembrie 2020, comisia de recepţie formată din beneficiarul unui imobil nou construit şi reprezentanţi ai unor instituţii publice ar fi semnat procesul verbal de recepţie la terminarea unor lucrări, prin care se atestă în fals că imobilul nou construit are un regim de înălţime conform autorizaţiei de construcţie emisă”, a transmis în această dimineață Poliția Capitalei.

Au fost emise 12 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la audieri. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.