03 mart. 2023 | 10:15

Profesor universitar de la Politehnică, reținut de DNA. Acuzații de luare de mită

ULTIMA ORĂ
Profesor universitar de la Politehnică, reținut de DNA. Acuzații de luare de mită

Un profesor universitar care preda la Universitatea Politehnică din București a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Acesta i-ar fi cerut unui angajat jumătate din indemnizația plătită din fonduri europene pentru a îl include în proiecte.

Profesor universitar, acuzat de luare de mită

Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Dincă, profesor universitar la Politehnică, de luare de mită.

Acesta ar fi pretins și primit de la o persoană suma de 153.470 de lei, pentru a realiza lucruri de intrau în îndatoririle sale de serviciu. Persoana era responsabil de proiect în cazul unor proiecte finanțate din fonduri UE nerambursabile, derulate în cadrul Universității Politehnice din București. 

Astfel, profesorul universitar a fost reținut pentru 24 de ore. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 martie 2023, a inculpatului:

DINCĂ CRISTIAN-FLORIAN, profesor universitar în cadrul Universității Politehnice București și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale)”, se arată în comunicatul DNA.

Ce sumă ar fi pretins

Procurorii arată că în perioada august 2020-februarie 2023, Cristian Dincă a pretins și primit peste 150.000 de lei de la o persoană. Suma însemna aproximativ jumătate din indemnizația pe care persoana o primea în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.

Banii au fost primite în tranșe, iar procurorii l-au prins pe profesor în flagrant. 

„La data de 03 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se mai arată în comunicatul DNA.