26 ian. 2023 | 22:35

Procurorii moldoveni cer arest la domiciliu pentru Igor Dodon. Cum a încercat să ajungă în România

ULTIMA ORĂ
Procurorii moldoveni cer arest la domiciliu pentru Igor Dodon. Cum a încercat să ajungă în România

Procurorii din Moldova cer arest la domiciliu pentru Igor Dodon. Acesta a vrut să ajungă în România pentru „reabilitare post-covid”, însă autoritățile au aflat că certificatul eliberat de medic a fost fasificat.

Se cere arest la domiciliu pentru Dodon

Procurorii anticorupție din Republica Moldova au stabilit că referatul eliberat de medicul de familie, în baza căruia a fost schimbată măsura preventivă a lui Igor Dodon, pentru a pleca cu fiul său peste hotare la tratament, ar fi fost falsificat.

Joi, Procuratura Anticorupție a depus la Curtea Supremă de Justiție un demers privind înlocuirea măsurii preventive a fostului președinte cu măsura arestului la domiciliu, cu obligația de a nu părăsi Republica Moldova.

La 19 ianuarie, apărătorii lui Igor Dodon au depus în ședința de judecată  o cerere prin care au solicitat acordul acestuia de a părăsi Republica Moldova, în perioada 28 ianuarie – 5 februarie, pentru a asigura un tratament de reabilitare după COVID-19, în România, a fiului său, anexând în acest sens o serie de documente care ar confirma necesitatea deplasării peste hotare.

Totodată, avocații și inculpatul Dodon Igor au motivat necesitatea aprobării călătoriei prin prezentarea referatului de la medici. În ședința de judecată, procurorii au solicitat audierea medicului, însă instanța a respins această cerere.

Medicul a negat eliberarea unui certificat

La 25 ianuarie, medicul a declarat că nu-l cunoaște pe pacientul menționat și că ar fi aplicat ștampila pe document la solicitarea unui coleg. Potrivit medicului audiat, solicitarea ar fi venit din partea colegului său care examina mereu familia Dodon și care se afla în relații apropiate cu aceștia, fiind soția unui consilier din Consiliul Municipal Chișinău.

În același timp, a menționat că procedurile indicate în document nu trebuie efectuate peste hotare, deoarece acestea sunt disponibile în Republica Moldova, iar în protocolul clinic național privind tratamentul infecției COVID-19 (forma de severitate medie), nu există astfel de recomandări.

În aceste condiții, joi, procurorii au pus sechestru pe documente și dispozitive informatice, astfel că toate acțiunile vor fi examinate prin prisma infracțiunii de deținere sau utilizare a documentelor oficiale care conferă drepturi.