Prima reacţie a lui Edi Iordănescu după ce România a terminat grupa pe primul loc: ”A fost lucrul care ne-a motivat cel mai tare”
România a încheiat campania de calificare pentru EURO 2024 pe primul loc în grupa I, după ce a învins Elveția, și este în urma a doua valorică valorică la tragerea la sorți pentru grupele turneului final din Germania. Edi Iordănescu a avut prima reacție și le-a transmis un mesaj românilor. Cum arată grupa imposibilă pentru România.
Ce a spus Edi Iordănescu după meciul cu Elveția
După ce etapa trecută și-a asigurat calificarea la EURO 2024, România și-a îndeplinit obiectivul și a câștigat grupa de calificare. Datorită acestui lucru, prima reprezentativă va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți a fazei grupelor turneului final, organizat în Germania între 14 iunie și 14 iulie. Ceremonia se va desfășura pe 2 decembrie, la ”Elbphilharmonie” din Hamburg.
Imediat după fluierul final, în timp ce staff-ul și jucătorii de pe bancă au fugit pe teren pentru a sărbători victoria, selecționerul Edi Iordănescu a plecat direct la vestiare. Apoi, a oferit prima reacţie după ce România a învins Elveţia cu 1-0 și a spus că trăește o bucurie fără margini și că suporterii i-au motivat foarte mult pe jucătorii naționalei. El le-a transmis și un mesaj tuturor românilor.
”Sentimente fantastice, o bucurie fără margini şi un sentiment de mândrie pentru că antrenez nişte fotbalişti deosebiţi, cu un caracter deosebit. Am făcut milioane de oameni fericiţi. A fost lucrul care ne-a motivat cel mai tare. Românii, lipsa performanţei şi generaţia asta, care e una deosebită şi care continuă să crească.
Cred că în toată ecuaţia asta am avut un singur merit, că am crezut în ei şi i-am făcut să înţeleagă cât pot să crească şi ce pot să realizeze împreună. Le transmit românilor să fie mândri de aceşti băieţi”, a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei cu Eleveția, al Antena 1.
Cele patru urne valorice
Prima urnă valorică
- Germania
- Portugalia
- Franța
- Spania
- Belgia
- Anglia
A doua urnă valorică
- Ungaria
- Turcia
- Danemarca
- Albania
- România
- Austria
A treia urnă valorică
- Olanda
- Scoția
- Slovenia
- Slovacia
- Cehia
- Croația
A patra urnă valorică
- Italia
- Serbia
- Elveția
- Câștigătoare play-off A
- Câștigătoare play-off B
- Câștigătoare play-off C.
Grupa accesibilă și cea imposibilă pentru România
Grupa infernală pentru România ar putea fi chiar cea din care ”tricolorii” au făcut parte și la Euro 2008, cu Franța, Olanda și Italia.
”Tricolorii” pot avea șansă în continuare pentru o grupă accesibilă, cu Slovacia și câștigătoarea barajului de pe ruta C (Georgia, Luxemburg, Grecia sau Kazahstan).
Cel mai mare stadion de la EURO 2024 este Olympiastadion din Berlin. Cu o capacitate de 70 de mii de locuri, Olympiastadion este ”casa” celor de la Hertha Berlin. În 2006, a găzduit finala Cupei Mondiale dintre Italia și Franța.