26 ian. 2023 | 13:03

Prima femeie ambasador al SUA în Rusia a ajuns la Moscova. Cine este Lynne Tracy, a supravieţuit unui atac armat

ULTIMA ORĂ
Share
Prima femeie ambasador al SUA în Rusia a ajuns la Moscova. Cine este Lynne Tracy, a supravieţuit unui atac armat

Noul ambasador al Statelor Unite în Rusia, Lynne Tracy, a sosit la Moscova, a anunțat instituția diplomatică americană. Aceasta este prima femeie care accede în postul strategic. Ea a fost aprobată de către Senatul SUA pe 21 decembrie 2022. „Bine ați venit înapoi în Rusia, ambasador Tracy”, au scris oficialii americani pe Telegram.

Amabasadorul SUA în Rusia a sosit la Moscova

În luna decembrie, senatul american a confirmat nominalizarea unei diplomate rusofone de carieră, Lynne Tracy, în postul de ambasadoare a Statelor Unite la Moscova, într-un context de tensiuni puternice după invazia Ucrainei. Au fost 93 de voturi în favoarea ei.

Lynne Tracy este un diplomat de carieră

Lynne Tracy a fost ambasadoare SUA în Armenia, da și numărul doi la Ambasada americană din Moscova. De asemenea, a lucrat în fostele republici URSS: Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Turkmenistan. În perioada 2006-2009, a figurat ca principala diplomată americană în oraşul pakistanez Peshawar, unde a supravieţuit unui atac înarmat asupra maşinii oficiale în care se afla. Ea îl înlocuieşte în funcţie pe John Sullivan (numit de fostul președinte american Donald Trump), care s-a pensionat în toamnă.

„Chiar dacă Putin îşi continuă acest război brutal, Statele Unite au nevoie de un ambasador care să ne reprezinte la Moscova”, a spus senatorul Bob Menendez, preşedintele Comisiei Afacerilor Externe din cadrul Senatului american. Potrivit lui, Lynne Tracy „are curajul să îşi îndeplinească funcţia în faţa unui Guvern ostil şi să reprezinte America în afara zidurilor Kremlinului”.

Se va concentra pe relațiile ruso-americane

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, și noul trimis al SUA la Moscova, Lynne Tracy, au avut o întâlnire la Washington, în urmă cu două zile, a informat partea rusă. Mai devreme, în aceeași zi, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat reporterilor că discuțiile care se concentrează pe aspecte problematice din relațiile ruso-americane vor continua cu Tracy. El a subliniat că, până acum, nu a fost posibil un teren comun pentru rezolvarea tensiunilor dintre Moscova și Washington.

Tracy este un diplomat de carieră, notează TASS. Ea a fost trimisa Washingtonului în Armenia din 2019. La sfârșitul lunii noiembrie, aceasta a afirmat în audierile Senatului că împărtășește politica SUA cu privire la Rusia și că sprijină sancțiunile mai dure împotriva Moscovei.

Relaţiile dintre Kremlin și Casa Albă traversează una dintre cele mai grave crize din istoria lor, ca urmare a războiului din Ucraina, o ţară susţinută masiv de către Administraţia Biden prin livrări de armament şi ajutoare financiare.