Plățile cu numerar în România, sub reflector. Anunțul de la Guvern pentru românii care nu vor să se despartă de bani cash
Odată cu introducerea unui număr stufos de restricții și sancțiuni legate de plățile cu numerar în România, autoritățile au decis să vină cu niște lămuriri suplimentare, mai ales că modificările din Codul Fiscal își fac deja simțite efectele în piață începând cu 1 noiembrie.
Deși a devenit semnificativ mai greu, dacă nu imposibil, să faci achiziții semnificative cu numerar, premierul Marcel Ciolacu a oferit asigurări pe marginea faptului că nu desființează nimeni cash-ul în România. După cum a explicat șeful executivului, măsurile aflate în vigoare de acum au ca scop combaterea evaziunii fiscale, în contextul în care țara noastră este lider european în domeniu.
Ce se întâmplă cu plățile cu cash în România
După cum a explicat Ciolacu, dispariția cash-ului este doar o minciună grosolană și o formă de propagandă. Chiar și așa, a recunoscut totuși că, peste noapte, a devenit imposibil să faci o achiziție în România de peste 5.000 de lei altfel decât cu un card bancar.
”Oameni buni, nu desfiinţează nimeni cash-ul. Nu obligă nimeni să ai card”, a afirmat, marţi seară, la România TV, Marcel Ciolacu.
Întrebat de ce se limitează valoarea plăţilor, Ciolacu a afirmat: ”Păi şi cum să combată? Doamne, am înnebunit? La magazinul din comună plăteşti mai mult de 5.000 de lei?”
Cum ocolești restricția de cash
În contextul magazinelor din comună, tot Ciolacu a insistat pe faptul că, dacă ai două-trei astfel de locații, poți cheltui 5.000 de lei cash zilnic la fiecare dintre ele.
”E vorba despre o cheltuială într-un singur loc. Ca să nu vă spun că puteţi dumneavoastră cheltui 5.000 de lei, poate cheltuieşte în acelaşi magazin şi soţia 5.000 de lei. Nu vedeţi ce minciună grosolană?”, a adăugat premierul. Dacă vrei să-ți cumperi un televizor de peste 5.000 de lei, singura soluție este plata cu cardul.
Având în vedere că mulți români nu au card, s-a expus și acest scenariu. ”Vorbim de oamenii normali. Şi cum vreţi să combat eu evaziunea? E o restricţie în acest moment, dacă ai cea mai mare evaziune din Europa. Vreţi un prim-ministru care vine să se plângă la dvs: «aoleu ce mă fac?» Vin cu soluţii”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Opoziția la restricțiile legate de cash, în opinia liderului PSD, vin de la cei care se tem că nu mai pot lua șpagă și nu mai pot face evaziune fiscală.
”E normal că-i doare, e normal că nu mai au cum să cheltuie şpaga, nu mai ai cum să cheltuie banii din evaziune. Cred că doare, îi înţeleg. Oamenii vor vedea că nu sunt afectaţi şi nu o să fie probleme. Li se va întoarce în cap toată această propagandă pe care o fac în acest moment. E o minciună grosolană. Domnilor de la AUR o să li se întoarcă în cap ca un bumerang”, a concluzionat Marcel Ciolacu, citat de Spotmedia.ro.