Pe românii care vor să facă bani nu-i sperie criza: ai noștri continuă să investească în ciuda crizei
Deși traversăm un moment dificil, presărat cu multiple crize la nivel național și internațional, acest fapt nu diminuează apetitul românilor pentru investiții.
Cei ce și-au mărit averea și capitalul prin investiții pe piețele financiare n-au de gând să-și schimbe obiceiurile, deși perioada aceasta este marcată de lipsă de predictibilitate și probabil că riscurile sunt mai mari, atunci când îți plasezi banii în anumite instrumente.
Doar că încrederea investitorilor pare neștirbită de crize, ceea ce reprezintă un semnal deosebit de bun, atât pentru bugetele personale, ce au șansa să prospere, cât și pentru economia țării în general.
Românii noștri au prins gustul investițiilor
„Investitorii individuali nu sunt îngrijorați de scăderile bursiere de anul trecut: Două treimi spun că nu le-au diminuat apetitul pentru investiții”, conform ultimului sondaj Retail Investor Beat, realizat de platforma socială de investiții eToro.
Tot din această analiză aflăm că trei din patru (76%) persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au un sentiment pozitiv sau sunt indiferenți privind scăderea piețelor, în timp ce acest procent scade la 60% în rândul persoanelor cu vârste de peste 55 de ani (a se vedea graficul).
În toate grupele de vârstă, cu cât investitorul este mai tânăr, cu atât este mai optimist cu privire la piața bear din 2022 – ceea ce contrazice percepția că investitorii mai tineri sunt mai orientați pe termen scurt. Investitorii români au, de asemenea, o abordare pe termen lung. Peste 73% dintre cei tineri s-au concentrat pe aspectele pozitive din 2022, coborând la 66% în rândul categoriei de vârstă de peste 55 de ani.
„Faptul că două treimi dintre investitorii de retail se simt indiferenți sau chiar mai degrabă pozitivi, după cel mai prost an pentru piețe din ultima generație, poate părea ciudat. Dar majoritatea investitorilor gândesc în ani și decenii.
Pentru cei cu orizonturi de timp mai mari, sfârșitul anului 2022 a oferit o șansă de a cumpăra companii la evaluări mai , îmbunătățind perspectivele de randament pe termen lung”, crede Ben Laidler, Global Markets Strategist la eToro.