Patriarhul Kirill vede „sfârșitul lumii”, dacă Occidentul continuă să ajute Ucraina: „Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ilumineze pe aceşti demenţi ”
Patriarhul rus Kirill crede că ajutorul acordat de către Occident pentru Ucraina, în războiul cu Rusia, va putea conduce la „sfârșitul lumii”.
„Apar astăzi mari ameninţări în lume, faţă de ţara noastră şi faţă de toată fiinţa umană. Dorinţa de a învinge Rusia a căpătat forme foarte periculoase. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ilumineze pe aceşti demenţi şi să-i ajute să înţeleagă că orice dorinţă de a distruge Rusia va însemna sfârşitul lumii”, a spus în timpul unei liturghii patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a amintit că țara sa dispune de armament puternic și are „oameni foarte puternici, care au avut mereu o motivație pentru victorie”.
„Sunt vremuri îngrijorătoare, dar credem că Dumnezeu nu va abandona pământul rus. Rusia va avea forţa de a-şi apăra pământul şi poporul, la nevoie. Şi ca Dumnezeu să nu permită ca situaţia să se agraveze până la acest punct, să aducă liniştea şi să-i pacifice pe toţi şi să-i ajute să colaboreze pentru o lume mai bună”’, a mai spus Kirill.
Medvedev: „Puterile nucleare nu pierd marile conflicte de care depinde destinul lor”
Și fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a avertizat joi că Rusia ar putea folosi arme nucleare în cazul unul eșec în Ucraina, spunând că „puterile nucleare nu pierd marile conflicte de care depinde destinul lor”.
„Asta ar trebui să fie evident pentru oricine. Inclusiv pentru un politician occidental care şi-a păstrat măcar o urmă de inteligenţă”, a subliniat Medvedev.
Declarațiile lui Medvedev au fost întărite de purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, care a spus că doctrina militară rusă permite recurgerea la arme nucleare, în cazul unei amenințări existențiale pentru statul rus, incluzând și înfrângerea într-un conflict cu arme convenționale.