Panouri fotovoltaice subvenționate de stat, mult mai simplu în România: merge doar cu buletinul și extrasul CF
De-a lungul anilor, autoritățile române au implementat mai multe sisteme de încurajare a investițiilor în energie regenerabilă pentru consumatorii casnici. Practic, au gândit niște programe prin care să-ți întindă o mână de ajutor dacă vrei să-ți montezi panouri fotovoltaice sau solare. Problema, ca de fiecare dată, a ținut însă de birocrație.
A fost atât de complicat să obții în trecut banii din programul Casa Verde Fotovoltaice, încât mulți români nici nu au mai încercat, deși ar fi îndeplinit toate condițiile. Aparent, în efortul de digitalizare al autorităților a fost inclus și acest program, detaliu menit să simplifice semnificativ înscrierea și, implicit, obținerea de fonduri de la stat. Pe marginea acestui subiect, a oferit câteva explicații suplimentare ministrul Mediului, Barna Tanczos.
Buletinul și extrasul CF, suficiente pentru Casa Verde Fotovoltaice
Din momentul în care noua aplicație va fi gata, ministrul Mediului a explicat pentru Digi24 că românii se vor putea înscrie în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice doar cu buletinul și cu extrasul de carte funciară. Acesta din urmă reprezintă situația cadastral – juridică a proprietăților imobiliare. În 2023, suma alocată pentru acest proiect este de până la 3 miliarde de lei, iar obiectul este finanțarea a până la 150.000 de gospodării care vor să facă trecerea la energie regenerabilă.
„Obiectivul este să ajungem la 150.000 de gospodării. Am prevăzut un buget mult mai mare, 3 miliarde de lei. Sper în continuare să reușim să atragem și fonduri europene și să majorăm la rectificare bugetul în cursul verii. (N.r – Pentru înscriere) Va fi nevoie de buletin și extras de funciar pe aceeași adresă, pe aceleași imobile și apoi adeverințe cu lipsa datoriilor la bugetul de stat și putem să semnăm finanțarea”, transmite ministrul Mediului.
O altă schimbare față de programul de anul trecut este că, dacă în 2022 instalatorii decideau cine intră pe listă, în 2023 s-a schimbat roata. Beneficiarul, după ce primește finanțare, va alege el un instalator cu care vrea să semneze contractul din lista de pe AFM. Ministerul Mediului a anunțat anterior că programul ar putea începe de luna viitoare, martie 2023.