Observi ceva straniu în aceste imagini? Afecțiunea de care ai suferi dacă nu sesizezi absolut nimic
Atenția este un lucru foarte important în viața de zi cu zi, lucru și mai esențial atunci când te afli la volan. Poți face un astfel de test urmărind acest video straniu, dar care te poate lumina dacă suferi de o afecțiune.
Cercetătorii de la Universitatea din New York au recreat clasicul „test al gorilei invizibile” vechi de peste două decenii în încercarea de a ne determina să ne înțelegem mai bine capacitățile corpului nostru. Peste 1.500 de participanți au privit imaginile cu șase persoane care aruncă mingi de baschet între ei.
În timp ce spectatorii au fost rugați să numere de câte ori cei care poartă culoarea albă aruncă mingea către o altă persoană, de fapt, nu acesta era testul. Oamenii de știință au fost dornici să afle dacă participanții studiului au observat gorila care apare în cadru și care se plimbă nestingherită printre cei care apar în videoclip.
„De zeci de ani, s-a crezut că atunci când suntem concentrați cu atenție pe ceva relevant, cum ar fi conducerea sau jucarea unui joc, nu reușim să observăm ceva care intră în mod neașteptat în câmpul nostru vizual, chiar dacă este clar vizibil și în mișcare”, a spus autorul principal Pascal Wallisch, profesor asociat clinic la Universitatea din New York.
Video care ți-ar putea arăta dacă suferi de o anumită afecțiune
Studiul efectuat a pus la îndoială generalitatea acestui punct de vedere, deoarece arată că oamenii, deși se concentrează asupra unei sarcini, sunt destuld e capabili să observe obiecte neașteptate care se mișcă rapid. Cu toate acestea, cercetările au confirmat că suntem cu adevărat mai puțini abili în a observa aceleași obiecte, atunci când ele se mișcă mai încet.
Fenomenul de orbire neatențională se referă la incapacitatea de a observa obiecte neașteptate atunci când o persoană este concentrată pe o anumită sarcină. Acest lucru este perceput în mare parte ca un „deficit cognitiv” , lucru citat anterior ca motiv pentru persoanele care se află la locul unei crime și care nu pot să fie martori.
NYU a căutat să afle mai multe despre natura acestui lucru prin diferite experimente, inclusiv o versiune modernizată a testului cu gorile din 1999. De această dată, oamenii de știință au examinat dacă viteza gorilelor a schimbat rezultatul, o condiție care nu a fost testată în cadrul experimentului original.
Între timp, alți 3.000 de participanți au fost supuși unui test diferit, cu aceleași principii. Acest test a implicat numărarea a câte puncte aleatorii s-au deplasat pe o linie centrală, în timp ce un alt obiect în mișcare a apărut și el pe ecran, însă la viteze diferite.
În ambele studii, a fost clar că participanții ar putea observa gorila sau obiectul în mișcare atunci când se mișca mai repede. Cercetători sunt de părere că această abilitate poate fi legată de instinctele noastre cele mai primare, astfel că organismele sunt mai atente la prădătorii care se mișcă mai repede și atacă.
„Descoperirile noastre… contribuie la dezbaterea în curs cu privire la impactul proeminenței fizice asupra orbirii neatenționale, sugerând că este vorba despre viteze rapide, în mod specific, nu de proeminența fizică a unei caracteristici în general, cea care captează atenția”, a continuat profesorul Wallisch.