O rocă de agat, expusă la un muzeu, nu este ceea ce părea a fi: ce au descoperit oamenii de știință

În 1883, un splendid agat a fost introdus în Colecția de Mineralogie a Muzeului de Istorie Naturală din Statele Unite ale Americii.

Având aproximativ 15 centimetri în diametru și fiind aproape complet sferic, specimenul a rămas în colecție în ultimii 175 de ani, până când o descoperire întâmplătoare a dezvăluit că este, de fapt, un ou de dinozaur.

Cum au aflat curatorii de minerale de la muzeu că… roca nu e rocă

„În timp ce mă uitam la specimen, un dealer mi-a arătat un ou de dinozaur agatizat, care era sferic, avea o coajă subțire și agat închis în mijloc”, a declarat Robin Hansen, unul dintre curatorii de minerale de la muzeu.

„Acesta a fost momentul în care m-am gândit așa: Stai puțin, seamănă foarte mult cu cel pe care tocmai l-am expus în muzeu!”, a adăugat acesta.

Răspunsul oficial al Ucrainei pentru interdicția lui George Simion pe teritoriul statului: „Activități antiucrainene sistematice ale acestui politician”

Testul de inteligență pe care elevii de clasa a II-a îl rezolvă în 10 secunde. Care este rezultatul ultimei ecuații?

Mineralul a fost apoi inspectat de experții de la muzeu, care au decis să efectueze o scanare CT pe specimen pentru a vedea ce indicii ar putea dezvălui operațiunea.

Se crede că oul datează de acum 60 de milioane de ani, când titanozaurii erau cei mai des întâlniți dinozauri care trăiau în India.

„Acest specimen este un exemplu perfect de ce colecțiile muzeelor sunt atât de importante”, a explicat Hansen. „A fost identificat și catalogat ca agat în 1883, folosind cunoștințele științifice disponibile la acea vreme”, s-a menționat, de asemenea.

„Abia acum am aflat că acest exemplar are ceva deosebit, agatul a umplut această structură sferică, care se dovedește a fi un ou de dinozaur”, a mai spus expertul.

Echipa crede că acest lucru s-a întâmplat din cauza activității vulcanice care a determinat oul să fie închis în rocă vulcanică solidificată după o erupție.

Structurile interne s-ar fi descompus în cele din urmă, iar apa bogată în silicate și-ar fi făcut loc prin rocă și în cavitatea oului, creând specimenul de agat în straturi, expus acum la muzeu.