30 mai 2023 | 15:55

Noutatea de la Ghișeul.ro: ce poți plăti acum pe aplicația statului

ACTUALITATE
Noutatea de la Ghișeul.ro: ce poți plăti acum pe aplicația statului

Cu toții știm deja că Ghișeul.ro este aplicația și platforma guvernamentală care te ajută să îți plătești de acasă taxele, impozitele și amenzile.

Noutatea este că, de acum, se pare că Ghișeul îți va da voie să îți plătești inclusiv asigurările obligatorii împotriva dezastrelor naturale, sau să le închei, dacă nu ai așa ceva.

Mai mult decât atât, platforma oferă inclusiv posibilitatea de a verifica data de expirare a polițelor pe care le ai deja în plată.

Este foarte important de știut că acest tip de asigurare acoperă pagubele provocate de inundații, alunecări de teren și cutremure.

Ce trebuie să știi despre polițele de asigurare

Încheierea unei astfel de polițe este obligatorie, iar în momentul de față, ele costă 20 de euro pentru locuințele tip A, adică imobile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră ori cărămidă, și 10 euro cele tip B, ce include locuințe cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/ sau chimic întâlnite, de cele mai multe ori, în mediul rural.

Tarifele urmează să fie modificate din această toamnă, conform Legii nr. 115/2023, care stabilește prețurile primelor în lei și majorează cu aproximativ 30% primele de asigurări obligatorii pentru locuințele de tip A, acestea urmând să crească de la 20 de euro (aproximativ 100 de lei) la 130 de lei. Pentru locuințele de tip B, prima va fi de 50 de lei, un cost similar celui de 10 euro platit și în momentul de față, informează avocatnet.ro.

Dacă nu îți închei o astfel de poliță, în cazul unui dezastru natural nu îți va acorda nimeni bani pentru eventualele reparații și niciun fel de altă despăgubire.

Mai mult decât atât, s-ar putea ca tu să fii cel care scoate bani din buzunar, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată cu amenzi cuprinse între 100 la 500 lei.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele