01 mart. 2023 | 07:58

Noi vouchere pentru români, ajutor de la stat de 4000 de lei: care sunt regulile de acordare, ce faci cu banii

ACTUALITATE
Noi vouchere pentru români, ajutor de la stat de 4000 de lei: care sunt regulile de acordare, ce faci cu banii

Cu un pic de noroc, un număr important de români se vor bucura de noi vouchere de ajutor financiar în 2023, este vorba de aproximativ 4000 de lei, iar banii tocmai au fost confirmați de ministrul Fondurilor Europene.

Noi vouchere de 4000 de lei ar putea fi primite în 2023 de către trei categorii de români. Banii ar putea fi folosiți pentru renovarea caselor sau schimbarea unor electrocasnice mari, precum frigidere, aragaz sau mașină de spălat. Pe lista de potențiali recipienți se află 220.000 de români, dintre care familii cu peste cinci copii, românii care nu pot munci din varii motiv și, nu în ultimul rând, la vârstnicii care trăiesc fără niciun fel de sprijin.

Noul ajutor social, vouchere de până la 4000 de lei

„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități. Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.

Valoarea acestui voucher este de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei. Avem o țintă de 220.000 de beneficiari pe care o avem stabilită conform programului operațional”, a anunţat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş, luni, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.

Vizavi de momentul în care acest ajutor ar putea ajunge la sute de mii de români, lucrurile sunt relativ clare. Cel mai probabil, vorbim de trimestrul al doilea din acest an, perioada aprilie – iunie.

„Noi încercăm ca mecanismul instituțional și financiar pentru ca să sprijinim categoriile acestea sărace de românii să îl avem finalizat în cursul trimestrului întâi, respectiv până la sfârșitul lunii martie și să putem începe acordarea efectivă, probabil începând cu trimestrul al 2-lea al acestui an. Trebuie să precizez faptul că este un element de noutate pentru România că aceste acest pachet de servicii sociale include și serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice care sunt imobilizate la pat.

Avem aceste centre comunitare în cadrul cărora se vor presta aceste tipuri de servicii sociale care vor funcționa pe lângă autoritățile locale și este pentru noi un început de drum, pentru că un asemenea pachet complex de servicii sociale nu am mai avut până acum asigurat din fonduri europene.  În cel mai scurt timp sperăm să definitivăm mecanismul și să-l putem oferi în detaliu pentru beneficiarii pe care i-am menționat”, a concluzionat Marcel Boloş.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele