Nebunia și idolul româncelor: moartea tristă a lui Nae Leonard, artistul cuceritor din perioada interbelică

ACTUALITATE
Nebunia și idolul româncelor: moartea tristă a lui Nae Leonard, artistul cuceritor din perioada interbelică
01 apr. 2023 | 12:44

Nicolae (Nae) Leonard s-a năsuct la 13 decembrie 1886, în Galați și a fost un tenor, supranumit „Prințul operetei”. A fost fiu de mecanic de locomotivă, Constantin Nae. Mama sa a fost o frumoasă austriacă – aceasta a decedat când Nae avea un an.

După el, s-a denumit Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, în Galați. Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” abordează toate genurile spectacolului muzical, de la operă, operetă, concert simfonic până la revistă.

Nae Leonard a fost un mare Casanova al perioadei interbelice din România, dar și un mare artist al țării noastre.

NIcolae Leonard, imagine de arhivă Sursa: Galeria Portretelor

Premiantul elev Nae Leonard, cu coroniță pe cap, este pus să cânte și să recite la serbarea școlară cântecelul Șoldan Viteazul, al lui Vasile Alecsandri. Serbarea a avut loc la Teatrul Moldavia unde micuțul „artist” pășea țanțoș pe scenă, în costum de dorobanț, purtând pușca pe umăr și având pe cap o căciulă fumurie cu pană de cocoș într-o parte. Aceasta a fost prima apariție pe scenă a talentatului artist.

Nae Leonard a fost un legendar tenor român

Nae a fost un mare artist al operetei române, fiind coleg de scenă cu marele artist Tony Bulandra. Nae Leonard a absolvit Institutul Otescu, una dintre şcolile bune din Bucureşti. De atunci, a început să aibă un succes imens în rândul reprezentantelor sexului frumos, fiind un tânăr chipeș și talentat.

Nae Leonard, cu soția sa

În 1916, este distribuit într-un nou rol în opera „Werther”, cu care va avea un mare succes. Pe 19 ianuarie 1920 se creează Sindicatul artiștilor dramatici și lirici. Sala „Teatrului Liric” este luată din ordinul Primăriei, iar compania condusă de Maximilian și Leonard se stabilește, în cele din urmă, la Timișoara, unde va cunoaște câteva succese, dar din nefericire sala va fi mistuită de flăcări. Trupa va întreprinde turnee la Arad și Oradea.

Artistul pleacă în Franța, în 1924. Are loc debutul său la Lyon, în „Baiadera”, reprezentând un mare succes. Se reîntoarce în țară, dar nu reușește să relanseze opereta pe meleagurile bucureștene, fiind rechemat în Franța, unde va începe turneul în orașul Marsilia. Bolnav, cu frisoane și temperatură, Leonard va juca de parcă nu a avut nimic, având un succes fulminant. Urmează o serie de 40 spectacole de mare succes susținute la Marsilia, cu săli arhipline.

Au fost tipărite mii şi mii de ilustraţii cu chipul său pentru că toate femeile doreau să-l aibă. A devenit idolul româncelor din perioada interbelică. Toate îl adorau, fie ele adolescente sau femei în toată firea. Pasiunea pentru Leonard căpătase accente de isterie naţională. Era un adevărat idol pentru femei, un Casanova clasic.

casanova de românia

Nae Leonard, imagine de arhivă

La vârsta de 40 de ani, Nae Leonard avusese deja nenumărate aventuri şi două mariaje destrămate. După divorţul de fiica moşierului Guriţă, de la Focşani, Elena, s-a îndrăgostit de Dora Steuermann, cea care avea să-i devină a treia sotie. Viaţa trăită cu intensitate maximă i-a ruinat sănătatea faimosului tenor. Era fumător şi băutor de cafea „înrăit”.

Mai târziu, a aflat că are tuberculoză, când s-a prăbușit pe scenă, în București, în timpul unei reprezentații. Pe 24 decembrie 1928 se stinge din viață, în casa tatălui său, în Câmpulung Muscel, pe când asculta la gramofon, placa pe care era imprimată o arie din „Contesa Maritza”, interpretată de el.

Bustul tenorului Nae Leonard, realizat de către sculptorul Oscar Han în 1929, prin colectă publică organizată de ziarul “Rampa”, a fost ridicat în parcul Kiseleff din București. Succesul tenorului român Nae Leonard a fost de-a dreptul fulminant. Cădura vocii artistului, magnetismul privirii sale şi, mai ales, calităţile sale de artist dramatic au vrăjit publicul, iar talentul tău dăinuie și astăzi.