Misterul mormintelor medievale timpurii din Alba Iulia. Ce descoperire de rămășițe umane au făcut arheologii
Arheologii români, împreună cu o echipă de tineri arheologi din Marea Britanie, au descoperit trei morminte medievale timpurii, în care au fost găsite rămășițe umane, în apropierea centrului municipiului Alba Iulia.
În zonă au fost descoperite numeroase obiecte și construcții din perioada romană. Astfel, au fost identificate noi drumuri, clădiri și ateliere din care s-au păstrat o parte dintre ziduri. De asemenea, s-au găsit și fragmente de mozaic roman realizat din mici cubulețe de piatră, dar și o diplomă militară romană din bronz sau un vas de tip „mortarium” utilizat în bucătărie. Mai mult, arheologii au găsit un celebru sistem de încălzire prin pardoseală (hipocaust) al romanilor.
Schelete de oameni antici au fost descoperit într-un sit roman din Alba Iulia
Terenul bogat din punct de vedere arheologic trebuie protejat, așa că se caută soluții tehnice de protejare, conservare și punere în valoare a patrimoniului arheologic din acest punct al marelui sit roman. Cele trei mormite medievale, în care au fost îngropați doi adulți și un copil, au fost găsite în apropierea descoperirilor din perioada romană. Vechimea acestora este de 800 – 900 de ani.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2023/08/index-1.jpg)
Schelete de oameni antici, descoperite în Alba Iulia (Foto: Muzeul Unirii)
„Aceste descoperiri sunt reprezentate de complexe atât cu caracter domestic, dar și cu caracter funerar. Cele de tip domestic constau într-o locuință de tip bordei, în care au fost identificate urmele unui zonei de cuptor, dar și fragmente ceramice specifice periodei. Complexele funerare sunt reprezentate de câteva morminte de inhumație, în care defunții au fost depuși, ori în poziție chircită, ori întinși pe spate.
Datorită inventarului funerar sărăcăcios sau lipsei acestuia, maniera în care au fost descoperite scheletele, nivelele stratigrafice arheologice în care au fost identificați, existența altor elemente din perioada respectivă, din zona cercetată cât și similitudini punctate în bibliografia de specialitate, indică un orizont cronologic al secolelor X-XI.
Informațiile despre defuncți obținute în teren vor trebui corelate cu alte date, în special cu cele rezultate în urma analizelor antropologice. Aceste descoperiri sunt încă o dovadă, că în fostele așezări urbane romane, la sute de ani distanță, și-au găsit refugiu comunități umane care, chiar dacă au avut o existență mult mai modestă, fără factorul spectaculos, dar la fel de importantă”, a spus arheologul Anca Matiș, citat de Alba24.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2023/08/2-2.jpg)
Schelete de oameni antici, descoperite în Alba Iulia (Foto: Muzeul Unirii)
Arheologul Andrei Iosif Buta a declarat că „un pas suplimentar foarte important a fost realizarea unui model 3D in situ a scheletului descoperit și încărcarea modelului tridimensional pe platforma Sketchfab. Au fost realizate peste 70 de fotografii de detaliu care au fost prelucrate digital pentru realizarea modelului 3D. Din aceste imagini au fost extrase peste 7,3 milioane de puncte (pixeli) care au format un nor de puncte (point cloud). Acesta a generat un mesh 3D solid peste care a fost aplicată o textură HD. Modelul 3D a fost exportat in formatul standard și a fost încărcat și publicat pe o platformă specializată – platforma unde publicul larg are acces liber de vizualizare a colecțiilor arheologice 3D ale Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”.
Ca referință, fotogrametria a fost realizată de voluntarul Cameron Black, arheolog în York, Marea Britanie. Activitățile de cercetare în zona respectivă continuă, acesta fiind unul dintre cele mai mari șantiere arheologice din ultimii ani, din județul Alba.
În plus, un artefact a fost descoperit la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara) în anii ’50. Este vorba despre un vas cu inscripția DECEBALVS PER SCORILO.
Restaurat din fragmentele ceramice descoperite în săpăturile coordonate de Constantin Daicoviciu, în 1954 și 1955, împrăștiate în centrul unei clădiri cu plan circular de mari dimensiuni, alături de un bogat inventar datat la finalul secolului I p. Chr., acest vas este prin forma neobișnuită, dimensiunile considerabile și prezența unor cuvinte scrise cu litere latine imprimate în lutul crud, pe exteriorul pereților, un „unicum” în repertoriul descoperirilor din epoca târzie a fierului din Dacia preromană, dar și în spațiul mai larg greco-roman, scrie Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), pe pagina de Facebook a instituției.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2023/08/Echipa-arheologi-Schelete-de-oameni-antici-descoperite-in-Alba-Iulia-767x575.jpg)
Schelete de oameni antici, descoperite în Alba Iulia (Foto: Muzeul Unirii)