28 aug. 2023 | 16:55

Metoda inedită a unui hacker de a sparge serverele Rockstar Games. Cum a făcut asta fără tehnologie de ultimă oră

ACTUALITATE
Metoda inedită a unui hacker de a sparge serverele Rockstar Games. Cum a făcut asta fără tehnologie de ultimă oră

Atunci când îi vezi, de regulă, în filme, hackerii stau la un birou mare, înconjurați de multă tehnologie de ultimă oră, care să-i ajute în „demersurile” lor.

În viața reală, se pare că nu ai nevoie, ca să fii hacker, de multe, ci doar de un stick Amazon Fire TV, un smartphone, o tastatură și un mouse. Poți face asta pentru a fura, spre exemplu, clipuri dintr-un joc nelansat precum mult așteptatul Grand Theft Auto, spre exemplu.

Atacul a fost revendicat în numele grupării de hacking Lapsus$

Exact asta a făcut Arion Kurtaj, membru al grupului de hacking Lapsus$ – și nu oricum, ci imediat după ce a fost eliberat pe cauțiune pentru că ar fi piratat NVIDIA, relatează BBC News.

Tânărul de 18 ani s-a infiltrat în Rockstar Games, care a creat GTA VI, mergând până acolo încât să se laude că el ar fi „atacatorul”, pe canalul Slack al companiei. A făcut asta dintr-o cameră de hotel.

Kurtaj a fost mutat la hotel după ce alți hackeri l-au „doxxat”, lansând online informații detaliate despre el și familia lui și compromițându-i, astfel, siguranța. La hotel, nu i s-a permis accesul la internet, așa că a folosit un Fire TV Stick.

Detaliile despre fapta ilegală a lui Kurtaj au devenit publice după un proces de șapte săptămâni, în urma căruia a fost găsit vinovat pentru piratarea Rockstar, Revolut și Uber.

Cum Kurtaj suferă de autism, el a primit tratament special din partea instanței, astfel că nu s-a luat în calcul intenția criminală, ci numai comiterea faptelor, în sine.

Lapsus$, pe care instanța l-a numit un grup de „bandiți digitali”, se crede că este compus în mare parte din adolescenți din Brazilia și Marea Britanie, Kurtaj este unul dintre membrii arestați în Marea Britanie.

Între 2021 și 2022, Lapsus$ ar fi piratat inclusiv Samsung, T-Mobile și Microsoft. Deși grupul a cerut răscumpărări, nu este clar cât de mult a câștigat din aceste fapte ilegale sau dacă a primit vreun ban.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele