„Magicianul” de pe tronul Vaticanului pe care catolicii ar vrea să-l uiți: de ce a fost acuzat de vrăjitorie și că a făcut pact cu Diavolul Papa Silvestru al II-lea

Astfel, Gerbert a fost acuzat de către dușmanii săi că ar fi studiat artele magiei și astrologiei în orașele islamice Córdoba și Sevilla și chiar la Universitatea al-Karaouine din Maroc. Acest lucru a dat naștere la unele legende care-l prezentau ca pe un vrăjitor de partea diavolului. Despre Gerbert se presupune că ar fi fost în posesia unei cărți de vrăji furată de la un filosof arab din Spania. Gerbert a fugit, urmărit de victima care putea urmări hoțul cu ajutorul stelelor. Dar Gerbert ar fi fost conștient de acest lucru și s-a ascuns stând atârnat de un pod de lemn, unde, suspendat între cer și pământ, devenea invizibil pentru cel care îl căuta.

De asemenea, se spunea că Gerbert ar fi construit un cap din bronz. Acest cap „robotic” i-ar fi răspuns la unele întrebări cu „da” sau „nu”. El avea reputația de a fi realizat un pact cu un demon feminin numit Meridiana, care i-a apărut după ce a fost respins de iubirea sa pământească, și cu ajutorul căreia ar fi reușit să urce pe tronul ​​papal (o altă legendă spune că ar fi câștigat papalitatea jucând zaruri cu diavolul).

Conform legendei, Meridiana (sau capul de bronz), i-a spus lui Gerbert că, dacă el va trebui să citească vreodată o liturghie în Ierusalim, diavolul va veni după el. Gerbert a anulat apoi un pelerinaj la Ierusalim, dar atunci când a citit o liturghie în Bazilica Sfintei Cruci din Ierusalim (latină: Basilica Sanctae Crucis in Hierusalem, italiană: Basilica di Santa Croce in Gerusalemme) aflată în Roma, el s-a îmbolnăvit curând după aceea și a murit nu înainte să ceară cardinalilor săi să-i taie corpul și să-l împrăștie de-a lungul orașului. Într-o altă versiune, el a fost atacat chiar de către diavol în timp ce citea liturghia, diavolul l-a mutilat și-a dat ochii demonilor să se joace cu ei în Biserică. Pocăindu-se, Silvestru al II-lea și-a tăiat mâna și limba.

Pe inscripția aflată pe mormântul său ar fi trebuit să scrie „la venirea Domnului, când trâmbița va suna, osemintele lui Silvestru se vor ridica din groapă”. Însă, din greșeală, sculptorul, care nu cunoștea limba latină, a scris că „oasele vor suna” (Iste locus Silvestris membra sepulti venturo Domino conferet ad sonitum). Astfel a apărut o nouă legendă care spunea că înaintea de moartea unui Papă, osemintele lui Silvestru al II-lea se vor auzi lovindu-se între ele în mormântul său.