15 mai 2023 | 15:40

Lecții dure pentru România, predate de Danemarca, Germania și Marea Britanie: de ce la ei se poate, iar la noi nu?

ACTUALITATE
Lecții dure pentru România, predate de Danemarca, Germania și Marea Britanie: de ce la ei se poate, iar la noi nu?

Când vine vorba despre harta energiei eoliene, clasamentul e dominat de state precum Danemarca, Germania și Marea Britanie, în timp ce noi mai avem multe investiții de făcut, de pus la punct strategii și viziuni clare pentru a reuși să creștem semnificativ producția energiei din vânt.

Autoritățile europene au început să pună ochii pe energia eoliană mai ales în contextul apariției unor politici de mediu tot mai dure, dar și a ambiției Uniunii Europene de a scădea drastic nivelul de poluare din regiune.

Ținând cont de aceste aspecte, în viitorul nu foarte îndepărtat fiecare țară membră a Uniunii Europene va fi nevoită să identifice resursele pentru a dezvolta o industrie a energiei eoliene, care să ne ajute să ținem sub control schimbările climatice și să ne aducă, desigur, și mai multă independență energetică, aspect pe care l-am descoperit a fi vital în contextul războiului dus de Rusia în Ucraina.

România noastră, pusă din nou într-o lumină proastă la nivel european

„Energia eoliană este poate cea mai importantă tehnologie pentru decarbonizarea Europei, în multe țări fiind cea mai ieftină și potențial cea mai mare sursă internă de electricitate care poate înlocui combustibilii fosili importanți volatili”, spune Paweł Czyżak, analist senior de date privind energia și clima la think tank-ul Ember.

Situația în țări precum Danemarca, Germania și Regatul Unit este una demnă de urmat pentru state ca România, Republica Cehă sau Bulgaria, iar specialiștii în energie și climă sunt de părere că factorii de decizie ar trebui să se inspire de la modelele țărilor dezvoltate și să adopte la rândul lor măsurile și strategiile care să ducă la dezvoltarea sectorului energiei eoliene.

„Principala lecție pe care aș trage-o de la țări precum Danemarca, Germania și Regatul Unit este că trebuie să ai o strategie clară și stabilă și obiective ambițioase. Apoi, trebuie să aliniezi toate celelalte politici, precum și planificarea spațială, acordarea de autorizații, planificarea rețelelor etc. în acest sens”, a mai ținut să precizeze Czyżak.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele