Inspecția Judiciară, sesizare din oficiu în cazul lui Daniel Horodniceanu, după ce vicepreședintele CSM a amenințat doi polițiști rutieri
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fost procuror-şef al DIICOT, după ce acesta a fost filmat în timp ce amenința doi polițiști rutieri care l-au oprit în trafic.
Daniel Horodniceanu, verificat de Inspecția Judiciară
Daniel Horodniceanu a fost filmat întrebându-i pe polițiștii rutieri dacă știu cine este și amenințându-i că va lua legătura cu şeful IPJ Iași. Inspecția Judiciară a anunțat că s-a sesizat din oficiu în urma acestui incident.
„În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție,
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, a transmis Inspecția Judiciară.
Pentru ce a fost oprit în trafic Daniel Horodniceanu
Polițiștii rutieri l-au oprit pe Daniel Horodniceanu pe un drum din judeţul Iaşi, după ce acesta făcuse o depăşire fără să semnalizeze corespunzător şi pentru că rula cu o viteză mai mare decât cea legală.
Un polițist rutier i-a spus că nu îl amendează și că doar i-a cerut actele şi a intenționat să îi atragă atenţia privind greşelile făcute în trafic.
„Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat Daniel Horodniceanu pe poliţist, adăugând că este procuror de 25 de ani şi că este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţul Iaşi. Magistratul i-a spus agentului că în anul 2016 a vorbit cu fostul ministrul Gabriel Oprea pentru ca poliţiştii să primească o mărire de salariu de 15%.
Daniel Horodniceanu: „Am asistat la o scenetă bine pusă la punct”
Daniel Horodniceanu s-a apărat spunând că a asistat la o scenetă bine pusă la punct și că cei doi polițiști rutieri doar au pretins că nu îl cunosc, astfel încât să-l provoace, în contextul în care nu a încălcat nicio regulă de circulație.
„La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă rutieră.
Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau,. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, și nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate, însă. (…)
Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, și să reacționez astfel. Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează”, a spus Horodniceanu.
În urma acestui incident, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC a cerut demisia sau demiterea lui Horodniceanu.