Inflația a fost doar începutul dezastrului, scumpirile vin în continuare peste români: alimentele care vor deveni un lux, dacă nu s-a întâmplat deja
Anul 2022 s-a aflat sub semnul inflației galopante și a scăderii puterii de cumpărare a românilor și europenilor, în general. Între timp, inflația s-a mai temperat, dar prețurile continuă să crească, iar o criză financiară cruntă pare să-i lovească meleagurile mioritice.
Prețul de achiziție la alimentele de bază, chiar și după ce rata inflației a început să se diminueze, continuă să crească. Indiferent dacă te uiți la zahăr, lapte, ouă, uleiuri și alte grăsimi, toate par să se se afle pe un trend ascendent când vine vorba de valoarea afișată la raft, după cum atrage atenția o analiză Euronews.
Prețurile din România, la fel ca în Europa
În decembrie, se înregistra deja a doua lună consecutivă de scădere a ratei inflației, potrivit Eurostat. Cu toate acestea, prețurile la alimente au continua să crească. Ca referință, inflația prețurilor alimentelor în UE a fost de 18,2%, iar în zona euro de 16,2% în decembrie, ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de media lunii noiembrie. Dar prețurile unor alimente de bază, precum zahărul, brânza de lapte și ouăle, uleiurile și grăsimile, continuă să crească, conform Economedia.ro.
Deși românii abia se descurcă cu banii, nicăieri nu este mai grav decât în Ungaria, unde prețurile au crescut cu aproape 50%. Lituania este pe locul doi în top, dar vorbim de scumpiri de 33,5%, cu mult sub cele înregistrate în țara lui Viktor Orban. Estonia este pe trei cu 30,8%. Cele mai mici variații de preț s-au văzut în Luxemburg – 11,1%, Irlanda – 12,1% și Cipru – 12,2%.
În cadrul UE, cele mai mari creșteri s-au înregistrat la laptele proaspăt integral, ouă, zahăr, uleiuri, grăsimi și unt. La acestea, vorbim de variații între 30,2% și 56,6%, în medie. De exemplu, prețul zahărului s-a dublat în Estonia, a crescut cu 98,9% în Cehia și cu 87,4% în Polonia. în Suedia, Danemarca și Luxemburg, modificarea prețurilor a fost de aproximativ 10%.
Dacă ne uităm la situația din România, în decembrie 2022, inflația a fost de 16,4%. La mărfurile alimentare, creștere medie a prețurilor a fost de 22,05%, cu variații importante de la o categorie la alta, conform Institutului Național de Statistică. Alimentele de bază care s-au scumpit cel mai mult în România pe parcursul ultimului an sunt următoarele:
Zahăr: +62,79%
Ulei: +37,46%
Ouă: +35,51%
Cartofi: +35,43%
Făină: +33%
Brânză: +31,59%
Lapte şi produse lactate: +30,67%
Pâine: +25,83%
Legume și conserve de legume: +22,24%