21 iun. 2023 | 22:12

Incendiul la rafinăria Petromidia a fost lichidat. Prima misiune la care au participat roboții pentru stingerea focului. Reacția companiei

ULTIMA ORĂ
Incendiul la rafinăria Petromidia a fost lichidat. Prima misiune la care au participat roboții pentru stingerea focului. Reacția companiei

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la rafinăria Petromidia din Năvodari, în urma căruia un pompier a fost rănit. Focul ar fi pornit de la instalaţia de distilare a motorinei. Au fost suplimentate forțele de intervenție cu personal din județele vecine și la acțiune au participat și roboții de stingere a incendiilor, fiind prima lor misiune.

Intervenție cu sute de pompieri și roboți

Update ora 22:20: Peste 150 de pompieri au intervenit azi la incendiul de la Petromidia, unii din Constanța, alții din București, Călărași, Ialomița și Tulcea. IGSU a postat mai multe imagini cu salvatorii de azi.

Planul Roșu a fost dezactivat

Update ora 22:17: Incendiul a fost lichidat după aproape 6 ore. „Rămâne în supraveghere 1 ASAS Fripis pe o latura, iar pe cealaltă operatorul privat”, a transmis IGSU.

 

Reacția Rompetrol Rafinare. Calitatea aerului este măsurată 

Update ora 17:35: Doi pompieri au fost răniți în timpul intervenției, unul dintre ei de la serviciul rafinăriei – au fost răniți ușor la picioare în timpul intervenției. Aceștia au fost duși la spital.

„Intervenția pompierilor este una dificilă și extrem de delicată, sunt echipaje care le înlocuiesc în permanență pe cele care intervin, din cauza temperaturilor foarte ridicate”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU, la Digi 24.

Muncitorii companiei spun că au auzit două bubuituri și au fugit.

„Ne-am speriat. S-a auzit o bubuitură destul de tare. Am ieșit toți băieții afară. A fost o bubuitură de două ori. Am fugit. Ne-au scos afară șefii de la birouri”, a spus un angajat pentru presa locală.

Update ora 17:15: Compania a transmis un punct de vedere cu privire la producerea incendiului

„În cursul acestei zile, un incendiu s-a produs în instalația de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanță specifice. Imediat, angajații instalației au raportat incidentul către serviciul intern de situații de urgență și către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autoritățile, conform procedurilor in vigoare.

Nu există victime, toți angajații instalației, dar și din celelalte secții ale rafinăriei au fost evacuati. Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenții au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reușit să limiteze impactul”, se arată în comunicatul companiei.

Mai mult autolaboratorul APM București va măsura calitatea aerului din zona în care s-a produs incidentul de la Petromidia.

„Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM monitorizează evoluția calității aerului din proximitatea Rafinăriei Petromidia, după ce , azi, în jurul orei 15.00, conform primelor date, s-ar fi produs o explozie, urmată de un incendiu, care se manifestă cu degajări mari de fum”.

Fumul gros a fostă văzut de pe plajă

Fumul gros se vede de la depărtare, de pe plaja de la Năvodari, a fost emisă și o avertizare Ro-Alert.

Alertă pe litoral. Misiune dificilă a pompierilor. Participă și roboți de stingere a incendiilor

Update 16:50: Pompierii vin cu noi detalii legate de incendiul de la rafinăria din Năvodari. Incendiul de la Rafinăria Petromidia Năvodari se manifestă la instalaţia de distilare a motorinei.

„Se pare că incendiul a izbucnit la instalația de hidrocracat. În aceste momente intervenția este una dificilă din cauza locației care este una foarte periculoasă. Colegii mei se focalizează pe localizarea și lichidarea incendiului.

Au fost făcute căutări de victime, vom reveni cu date. Toți lucrătorii s-au evacuat, avem informații că trei lucrători se aflau pe platforma de la instalația de hidrocracat, dar ei s-au evacuat. Până acum nu au fost raportate victime”,  declarat Stoica Ana-Maria, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, într-o conferință de presă.

 

Update ora 16:39: Reprezentanții ISU Constanța au transmis că la misiunea de stingere a incendiului a fost alocată și o autospecială transport roboți din cadrul ISU București-Ilfov. Este vorba de patru roboți de stingere. Este prima misiune a autospecialei transport roboți

„Acest mijloc performant de intervenție a intrat de curând în dotarea IGSU, iar datorită multiplelor caracteristici  deținute asigură, pe lângă eficiența intervenției, protecția echipajelor operative în misiuni complexe”, au transmis pompierii.

Planul Roșu de Intervenție, activat la rafinărie

Update ora 16:29: Până în acest moment nu au fost identificate victime.La fața locului, echipajele operative au efectuat măsurători, în urma cărora nu au fost identificate substanțe periculoase. Reprezentanții Gărzii de Mediu, au transmis că în zona s-a deplasat o echipă de monitorizare. Urmează să fie realizate determinări. Au fost alertată și Agenția de Protecție a Mediului.

Și prefectul Silviu Coșa a ajuns la Petromidia. Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere.

Update ora 15:49: Pompierii au transmis că nu au fost raportate victime. Totodată, a fost emis o avertizare RO Alert.

Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Update ora 15:39: Pompierii din Constanța au anunțat că a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar misiunea este una dinamică.

„Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, iar pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere. 

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forțele  din teren vor fi suplimentate cu 5 autospeciale de stingere, respectiv 2 din județul Călărași, 2 din județul Ialomița și 1 din județul Tulcea”, a transmis ISU Constanța.

Incendiu de proporții la Petromidia

Știrea inițială: Alarma a fost dată azi în jurul orei 15:00.Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină „marți, 21 iunie a.c., la Petromidia, unde a avut loc o nouă explozie”, au transmis reprezentanții ISU Constanța, într-un comunicat de presă.

Încă nu se cunosc detalii despre incident sau numărul victimelor. Martorii spun că ar fi fost vorba de o explozie Garda de Mediu Constanța a fost notificată de ISU Dobrogea despre incident. Încă nu se știe dacă sunt victime sau nu, iar fumul dens se vede de pe plaja din Mamaia.

O altă explozie urmată de incendiu a avut loc în 2021 la Rafinăria Petromidia din Năvodari, operată de Rompetrol. Atunci un om a murit, iar alți cinci au fost răniți. Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu-Teşloveanu, spunea că incendiul de la Petromidia a apărut la instalaţia de hidrofinare benzină, iar suflul propagat a generat încă trei focare, cauza probabilă fiind fisurarea unei conducte.