În Germania se dau ajutoare sociale cu sacul de euro: nu mai merită să muncești pe 1.500-2.000 de euro, spun nemții
Germania este motorul economic al Uniunii Europene și mulți români trăiesc acolo sau pleacă spre această destinație an de an, în speranța unui trai mai bun.
Traiul mai bun chiar l-ar putea găsi, doar că nu muncind neapărat. În Germania începe să devină mai avantajos să stai acasă și să primești diferite ajutoare și indemnizații de la stat, decât să mergi la lucru cu normă întreagă pe salariul minim pe economie.
Nemții relansează ample politici sociale și majorează în această perioadă mai multe forme de ajutor financiar de la stat pentru persoanele vulnerabile și aflate în risc de excluziune socială sau în anumite situații dificile din punct de vedere material.
De exemplu, foarte mult de câștigat vor avea șomerii din această țară, chiar din 2024, de când subvențiile vor ajunge la 563 de euro pe lună, de la nivelul actual de 502 de euro, pentru peste 5,5 milioane de șomeri.
De ce să muncești pe salariul minim, când aceiași bani îi primești acasă, din ajutoare sociale?
Dacă un șomer mai primește și alte ajutoare sau are un partener de viață alături de care locuiește și e tot șomer, venitul lunar sare bine de pragul de 1.000 de euro. Acești bani nu te ajută să trăiești cum ai trăi în România cu 5.000 de lei, acolo traiul fiind mult mai scump, mai ales chiriile, însă te poți descurca binișor, fără să te dai nici măcar o dimineață jos din pat pentru a merge la serviciu, ceea ce înseamnă ceva totuși.
De altfel, în familiile unde sunt și copii, veniturile vor crește substanțial, pentru fiecare micuț în parte. Statul german va avea grijă ca părinții să primească până la 635 de euro pe lună pentru primul lor copil și încă 530 de euro pentru fiecare copil.
În aceste condiții, unele sondaje de opinie arată că un procent semnificativ din populația Germaniei începe să creadă cu toată tăria că nu mai merită să te deranjezi să mergi la muncă, din moment ce poți avea parte de un trai cât de cât normal și decent fără să miști măcar un deget și să depui un minim de efort.