”Hormonul fericirii”, responsabil de boala Parkinson. Legătura fascinantă descoperită de cercetători

Dopamina face parte dintre cele patru substanțe chimice majore responsabile pentru ceea ce a fost denumit „hormonul fericirii”, alături de endorfine, oxitocină și serotonină. Prezența dopaminei este modul în care creierul tău îți spune: „Bravo! Ai făcut o treabă bună!”. Fie că ai câștigat la loto ori ai savurat o mâncare pe gustul tău, dopamina eliberează propria clasă de neuroni ce generează o reacție de bucurie. Dar tot acest hormon este responsabil de apariția bolii Parkinson.

”Hormonul fericirii”, responsabil de boala Parkinson

Dintre cei patru „hormoni ai fericirii”, dopamina este responsabilă cu plăcerea, fiind un neurotransmițător care face parte din sistemul de recompensare al creierului.

Dopamina îndeplinește multiple funcții în creier, fiind implicată în învățare, memorie, funcțiile sistemului motor etc., dar și în dependențe, fiind hormonul secretat atunci când vrem să ne facem anumite pofte, dat fiind rolul acesteia ca acțiune de recompensă și plăcere. De asemenea, și îndeplinirea anumitor obiective poate duce la eliberarea dopaminei.

Oamenii de știință bănuiesc că celulele nervoase ce reacționează la acest mic hormon al fericirii pot fi de mai multe tipuri, unele fiind implicate în funcții diferite de cel al recompensei pure.

Surpriza pe care o pregătesc Andreea Marin și Radu Ștefan Bănică împreună. Despre ce proiect ar fi vorba

Cum usucă japonezii hainele în casă iarna, fără calorifer sau uscător. Patru trucuri utile care te vor scoate din impas

Un studiu condus de cercetătorii de la Universitatea Northwestern, din SUA, și publicat în Nature Neuroscience, a descoperit trei subtipuri distincte de neuroni ce reacționează la dopamină într-o zonă a creierului numită „substanță întunecată compactă” (SNc), o regiune ce are propriul rol în procesul mișcării, dar, totodată, și al recompensei.

Fiecare subtip reacționează diferit la experiențele legate de plăcere, la stimuli neplăcuți sau la schimbări în viteza mișcărilor, aducând prima dovadă solidă că neuronii legați de acțiunea dopaminei nu reacționează doar prin simpla „gâdilare” a zonei plăcerii.

Legătura fascinantă descoperită de cercetători

În unele privințe, descoperirea nu este un șoc total. La urma urmei, substanța întunecată este „fundația” bolii Parkinson.

O scădere a nivelului de dopamină este asociată cu simptomele specifice acestei afecțiuni teribile: rigiditate, lentoare în mișcări și tremurături. Pe de altă parte, un exces de dopamină poate duce la manie, halucinații și chiar schizofrenie.

În mod ciudat, pierderea acelor celule nervoase nu duce în mod necesar și la pierderea sentimentului de rcompensă ce urmează unei acțiuni îndeplinită cu succes.

„Am descoperit un subtip ce este în legătură cu semnalele motorii, fără a fi conectat la sistemul de recompensă, ir el se găsește exact acolo unde primii neuroni-dopamină mor în boala Parkinson”, a declarat neurobiologul Daniel Dombeck, co-autor al studiului.

Pentru a-și testa presupunerile, echipa a făcut teste pe șoareci și s-a concentrat pe trei gene-cheie despre care se știe că operează în interiorul acestor celule nervoase: Slc17a6, Calb1 și Anxa1.

Rezultatele au arătat că aproape 30% dintre neuronii reactivi la dopamină s-au „aprins” ori de câte ori șoarecele a efectuat o mișcare, lăsând răspunsul legat de mecanismul recompensei celorlalte celule nervoase.

„Acest subtip genetic este corelat cu accelerația”, a spus și Rajeshwar Awatramani, celălalt autor al studiului.

„De fiecare dată când șoarecele se mișca mai rapid, am observat activitate neuronală, dar nu și una legată de răspunsul la stimulii recompensei”

Cercetătorii sunt de părere că pierderea acestor neuroni-dopamină legați de accelerație, poate să creeze un dezechilibru în creier ce se află în spatele tremurului specific din boala Parkinson, dar mai multe teste sunt necesare pentru a avea răspunsuri și mai clare.