Halloween 2023 – când se sărbătorește și cum. Istoria celei mai înfricoșătoare sărbători
Poate părea că Halloween-ul se rezumă la costume și dulciuri, dar această sărbătoare, ce a devenit populară în America la începutul anilor 1900, și abia apoi în restul lumii, își are rădăcinile într-o festivitate păgână.
Cea mai înfricoșătoare sărbătoare are o istorie bogată, cu multe tradiții și superstiții legate de ea – inclusiv una care seamănă cu un obicei vechi din România, de Sfântul Andrei.
Istoria Halloween
Originile Halloween-ului datează de la vechiul festival celtic Samhain. Celții, care au trăit în urmă cu 2.000 de ani, mai ales în zona care în prezent se află Irlanda, Regatul Unit și nordul Franței, își sărbătoreau noul an la 1 noiembrie.
Această zi marca sfârșitul verii și al recoltei și începutul iernii, o perioadă a anului care era adesea asociată cu decesul oamenilor. Celții credeau că, în noaptea de dinaintea anului nou, granița dintre lumea celor vii și cea a celor morți devenea neclară.
În noaptea de 31 octombrie, ei sărbătoreau Samhain, când se credea că fantomele morților se întorceau pe pământ. Celții credeau că spiritele provocau necazuri și făceau pagube în culturi, dar și că prezența lor le permitea druizilor, sau preoților celți, să facă mai ușor predicții despre viitor.
Astfel, la această sărbătoare, druizii construiau focuri de tabără sacre și uriașe, unde oamenii se adunau pentru a arde recolte și animale ca sacrificii pentru zeitățile celtice. În timpul sărbătorii, celții purtau costume, de obicei formate din capete și piei de animale, și încercau să își ghicească reciproc norocul.
Când sărbătoarea se încheia, ei reaprindeau focurile din locuințele lor din focul sacru, pentru a-i proteja în timpul iernii ce urma.
Până în anul 43 d.Hr., Imperiul Roman a cucerit majoritatea teritoriilor celtice. În decursul celor 400 de ani în care au stăpânit ținuturile celtice, două festivaluri de origine romană au fost combinate cu sărbătoarea tradițională celtică Samhain.
Primul a fost Feralia, o zi de la sfârșitul lunii octombrie, când romanii comemorau în mod tradițional trecerea în neființă a morților. Al doilea era o zi în onoarea Pomonei, zeița romană a fructelor și a copacilor.
A intervenit biserica
La 13 mai 609 d.Hr., Papa Bonifaciu al IV-lea a dedicat Panteonul din Roma în onoarea tuturor martirilor creștini, iar în Biserica occidentală a fost instituită sărbătoarea catolică a Zilei tuturor martirilor. Papa Grigore al III-lea a extins ulterior sărbătoarea pentru a include toți sfinții, precum și toți martirii, și a mutat sărbătoarea de la 13 mai la 1 noiembrie.
Până în secolul al IX-lea, influența creștinismului s-a răspândit în ținuturile celtice, unde s-a îmbinat treptat cu riturile celtice mai vechi și le-a înlocuit. În anul 1000 d.Hr., biserica a transformat ziua de 2 noiembrie în Ziua tuturor sufletelor, o zi de cinstire a morților. Astăzi se crede pe scară largă că biserica a încercat să înlocuiască festivalul celtic al morților cu o sărbătoare conexă, sancționată de biserică.
Ziua Tuturor Sufletelor era sărbătorită în mod similar cu Samhain, cu mari focuri de tabără, parade și îmbrăcându-se în costume de sfinți, îngeri și diavoli.
Sărbătoarea de Ziua Tuturor Sfinților a fost numită și All-hallows sau All-hallowmas (din engleza medie Alholowmesse, care înseamnă Ziua Tuturor Sfinților), iar noaptea dinaintea ei, noaptea tradițională a Samhainului în religia celtică, a început să fie numită „All-Hallows Eve” (Ajunul tuturor sfinților, n.r.) și, în cele din urmă, Halloween.
Tradiții și superstiții de Halloween
Pe măsură ce credințele și obiceiurile diferitelor grupuri etnice europene și ale indienilor americani s-au îmbinat, a început să apară o versiune americană distinctă a Halloween-ului.
Primele sărbători au inclus „petreceri” pentru a sărbători recolta. Oamenii împărtășeau povești despre morți, își spuneau reciproc norocul, dansau și cântau.
De asemenea, festivitățile au inclus, de asemenea, povești cu fantome și tot felul de farse. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, festivitățile anuale de toamnă erau obișnuite, dar Halloween-ul nu era încă sărbătorit peste tot în țară.
Sculptarea dovlecilor, origini sinistre
O tradiție distractivă de Halloween se referă la sculptarea dovlecilor și transformarea lor în felinare „Jack-o’-lantern”, dar originile acesteia sunt sinistre. Folclorul celtic spune povestea unui fermier alcoolic pe nume Jack, care l-a păcălit pe diavol, dar farsa lui a făcut ca după moarte să fie respins atât de la porțile raiului, cât și de la cele ale iadului.
Neavând de ales decât să rătăcească prin întunericul purgatoriului, Jack a făcut o lanternă dintr-un nap și o bucată de cărbune aprins pe care diavolul i-o aruncase din iad.
Jack a folosit felinarul pentru a-și ghida sufletul pierdut. Prin urmare, celții credeau că amplasarea de felinare Jack-o’-lantern afară ar ajuta la ghidarea spiritelor pierdute spre casă atunci când acestea rătăcesc pe străzi de Halloween.
Realizate inițial folosind un nap golit cu o lumânare mică în interior, fețele înfricoșătoare sculptate ale felinarului Jack-o’-lantern serveau, de asemenea, pentru a speria spiritele rele.
În 1846, când foametea a forțat familiile irlandeze să fugă în America de Nord, tradiția a venit cu ele. Întrucât napii erau greu de găsit în State la acea vreme, dovlecii au fost folosiți ca înlocuitor.
Superstiția legată de dovleci este că fețele înfricoșătoare sculptate ar putea să alunge răul. Se spune că cei care sculptează felinare din dovleci și le pun afară ajută suflete pierdute să își găsească drumul.
Trick or treat și costumarea
În vechime, se credea că, în timpul sărbătorii Samhain, vălul dintre lumea noastră și lumea spiritelor dispărea și că fantomele celor morți se puteau amesteca cu cei vii.
Conform unei superstiții, fantomele vizitatoare se puteau deghiza în formă umană, cum ar fi un cerșetor, și puteau să bată la uși în timpul Samhainului cerând bani sau mâncare. Cei care le refuzau riscau să se confrunte u mânia spiritelor și să fie bântuiți.
Potrivit unei alte superstiții, purtarea unui costum înfricoșător împiedica spiritele rele să încerce să ia sufletele celor deghizați.
În Statele Unite ale Americii, colindatul a devenit o tradiție obișnuită de Halloween în jurul anilor 1950, după ce a fost adus de imigranții irlandezi la începutul anilor 1900.
Farsele comice pe care le făceau celții de Samhain au luat amploare ulterior, în anii 1920 și 1930, când actele de vandalism de Halloween erau în creștere, probabil din cauza tensiunii cauzate de marea criză economică, potrivit cărții lui Jack Santino „Halloween and Other Festivals of Death and Life”.
Pentru a reduce vandalismul, adulții au început să împartă bomboane, reînviind tradiția uitată a colindatului în costum pentru a primi dulciuri. Acest lucru a reușit să înlocuiască cu succes cele mai multe dintre problemele de la 31 octombrie.
Pescuitul merelor
O altă tradiție de Halloween este „pescuitul merelor” dintr-o găleată. În vechime, mărul era considerat un fruct sacru ce putea fi folosit pentru a prezice viitorul. Astfel, se crede că prima persoană care pescuiește un măr din găleata plină cu apă fără să se folosească de mâini va fi prima care se va căsători.
Se spune că cei care pescuiesc un măr din prima încercare vor avea parte de dragoste adevărată, iar cei care prind unul după mai multe încercări vor fi nestatornici în relațiile amoroase.
O altă superstiție veche este că dacă o fată nemăritată își pune sub pernă mărul pescuit din găleată în noaptea de Halloween, ea își va visa viitorul soț. La fel ca de Sfântul Andrei, când fetele nemăritate își pun busuioc sub pernă.
În ceea ce privește imaginea nelipsită de Halloween a unei vrăjitoare urâte, cu pălărie neagră ascuțită și nasul ascuțit, care amestecă o poțiune magică în cazanul ei – aceasta provine de fapt de la o zeiță păgână cunoscută sub numele de „baba”, care era onorată în timpul Samhain.
Vrăjitoarea era cunoscută și sub numele de „cea bătrână” și „mama Pământului”, care simboliza înțelepciunea și schimbarea. În prezent, bătrâna blândă și atotștiutoare, a fost transformată în vrăjitoarea înspăimântătoare.
Alte superstiții de Halloween
O altă superstiție legată de Halloween spune că dacă cineva observă un liliac care se învârte în jurul casei sale de trei ori, înseamnă că cineva din casă va muri în curând.
În cazul în care liliacul intră în casă, este foarte posibil ca locuința să fie bântuită, iar fantomele să fi lăsat liliacul să intre. Astfel, superstițioșii preferă ca de Halloween să-și țină ușile închise și să nu se uite în sus.
Potrivit unei alte superstiții de Halloween, cei care văd un păianjen pe 31 octombrie ar fi vegheați de persoane dragi care au decedat.
- Citește și: Halloween-ul românesc: ce este Luminația, unde se sărbătorește la noi în țară, ce spune tradiția
După ce focul ardea, aruncau cu toții pietrele în foc, apoi își continuau sărbătoarea de Halloween. A doua zi, se întorceau la locul focului de tabără și scotoceau prin cenușă în căutarea pietrelor lor. Și dacă cineva nu-și găsea piatra, probabil că nu mai trăia pentru a vedea un alt Halloween.
Cum te costumezi de Halloween 2023
Printre cele mai populare idei de costume de Halloween în acest an se numără: Barbie sau Ken din filmul de succes cu Margot Robbie și Ryan Gosling în distribuție.
O altă idee de costum este Ariel din live-action-ul lansat de Disney în acest an, după animația „Mica sirenă”.
Cei care adoră să poarte haine închise la culoare, dacă nu chiar negre, s-ar putea orienta către personaje din Familia Addams, în contextul în care filmul „Wednesday” a fost de mare succes.
Personajul Daphne Bridgerton din „Bridgerton” și alte personaje din acest serial sunt alte idei la modă pentru costume de Halloween în acest an.
La rândul lor, costumele Elvis s-ar putea număra printre cele căutate de numeroase persoane anul acesta, datorită biografiei lansate despre regretatul artist, cu Austin Butler în rol principal.
Ce bei și mănânci de Halloween 2023
Printre clasicele delicii de Halloween se numără: plăcinta cu dovleac și checul cu dovleac, merele caramelizate, checul cu mere, dar și porumbul cu caramel, pe lângă numeroasele dulciuri ambalate.
Însă, de Halloween, cei cărora le place să gătească își pot da frâu liber imaginației. Pot pregăti diverse lucruri distractive, de la clătite înfricoșătoare, gogoși de ciocolată cu pânză de păianjen și fursecuri cu păianjeni până la ardei umpluți în formă de felinare Jack O.
De asemenea, pot pregăti cocktailuri de efect. De exemplu, unele cu boabe de piper Sichuan care dau senzații de furnicături în limbă de pe marginea paharelor de cocktail sau la unele decorate cu jeleuri în formă de insecte.