Gunoiul spațial, un pericol pentru navele cosmice. Ce vor să facă oamenii de știință, care sunt șansele
Există o problemă cu gunoiul spațial. Încă de la lansarea satelitului Sputnik-1, în 1957, primul plasat de omenire pe orbita Pământului, am început să trimitem, de fapt, enorm de multe resturi în cosmos, de la cele rămase în urma stațiilor spațiale, până la sateliții mari și mici. Cu fiecare lansare a unui asemenea obiect spațial, adăugăm noi cantități de gunoi spațial către „mormanul” deja existent pe orbita planetei.
Gunoiul spațial, un pericol pentru navele cosmice
La ora actuală, există mai mult de 1 milion de obiecte mai mari de un centimetru ce orbitează Pământul și cel puțin 130 de milioane de asemenea resturi, dar de mărimi milimetrice. Majoritatea dintre ele nu vor ieși de pe orbita Terrei prea curând.
Orbita este atât de înțesată de asemenea resturi, încât Stația Spațială Internațională (SSI) și alte nave aflate în diferite misiuni trebuie să facă, adesea, un adevărat „slalom”, schimbând din când în când orbita, pentru a evita coliziunea cu acest gunoi spațial.
De altfel, au existat deja câteva ciocniri ale unor sateliți cu asemenea resturi, în urma cărora, firește, au rezultat și mai multe asemenea resturi.
Dacă programul actual de lansări proiectate va fi respectat, astfel de coliziuni vor deveni ceva obișnuit, fapt ce va duce la ceea ce este cunoscut drept „cascada Kessler”.
Coliziunile generează resturi, iar resturile provoacă alte ciocniri, într-un „cerc vicios” ce poate face supraviețuirea pe orbită de-a dreptul imposibilă.
„Cascada Kessler” a fost înfățișată, de altfel, în mai multe opere de ficțiune, inclusiv în celebrul film „Gravity”, cu George Clooney și Sandra Bullock.
Ce vor să facă oamenii de știință, care sunt șansele
În această peliculă din 2013, „cascada” este prezentată ca fiind un fenomen ce are loc subit, „pe nepusă masă”, fiind declanșată la doar câteva ore de la distrugerea unui satelit de teste de către Rusia. Dar, în realitate, procesul este unul gradual.
La fel ca în cazul încălzirii globale, știm că există un punct critic, dincolo de care procesul nu mai este reversibil dacă nu schimbă ceva în acțiunile noastre. Încă nu cunoaștem exact unde se află, la ora actuală, acest „punct fără întoarcere”.
Din fericire, există câteva proiecte ce încearcă să rezolve problema gunoiului spațial, unul dintre ele fiind o colaborare între Agenția Spațială Europeană (ESA) și sturt-up-ul elvețian ClearSpace.
Ideea din spatele ClearSpace este înlăturarea forțată a celor mai mari și mai periculoase resturi, prin capturarea și trimiterea lor în afara orbitei planetei.
Resturile mai mici vor continua să rămână o problemă, dar dacă s-ar putea muta cele de mari dimensiuni, ar fi un start grozav al rezolvării situației.
La ora actuală, ESA are în plan lansarea unui satelit ClearSpace în 2026, al cărui scop va fi capturarea componentelor superioare ale adaptorului de transport Vega Secondary Payload Adapter (Vespa), ce a fost lansată în spațiu în 2013.
Acestea au o greutate de circa 100 de kilograme și o lungime de aproape 2 metri, ceea ce le transformă în pericole majore pentru alte misiuni spațiale ori sateliții funcționali.
Dar lucrurile s-ar putea să nu fie atât de simplu de realizat. Observații recente făcute de Escadrila 18 de Apărare Spațială a SUA arată că în jurul adaptorului există multe alte obiecte ce nu erau acolo înainte.
Noile resturi ar putea fi chiar rezultatul impactului la viteze mari dintre alte resturi mai mici, nedetectate până acum. Așa că ceea ce părea a fi o misiune relativ simplă, s-ar putea transforma într-una dificilă.
Cu toate acestea, ClearSpace a anunțat că nu crede că noile resturi vor fi o provocare majoră, iar misiunea pilot, ClearSpace-1, se va desfășura conform programului. Dar acest lucru arată cât de importantă este această misiune, dar și a altora asemănătoare.