Gigantul jurnalistic care începe să folosească inteligența artificială, în loc de jurnaliști: cum va scrie știri AI
Compania-mamă a Sports Illustrated a anunțat că revistele sale vor începe să folosească inteligența artificială pentru a produce conținut de “gunoi” în cel mai oximoronic mod.
Într-un comunicat de presă, Arena Group – care deține proprietăți precum SI, Parade și Men’s Journal – a anunțat cu bucurie că se angajează în „parteneriate de dezvoltare strategică” cu două firme de AI mai puțin cunoscute, Jasper și Nota.
Inteligența artificială scrie știri în locul jurnaliștilor
„Deși AI nu va înlocui niciodată jurnalismul, raportarea sau elaborarea și editarea unei povești, îmbunătățirea rapidă a tehnologiilor AI pot crea valoare pentru întreprinderi, pentru brandurile și partenerii noștri”, a declarat Ross Levinsohn, CEO și președinte al The Arena Group, în comunicat.
„Prin utilizarea acestor instrumente, credem că toți cei care creează conținut pe platforma noastră vor găsi oportunități de a ajunge la consumatori în moduri noi”.
În ciuda acestei promisiuni, Arena Group scrie că într-un „pilot, editorii au folosit tehnologia AI pentru a identifica rapid subiectele în tendințe și conținutul, dar și fotografiile relevante de arhivă, pentru a produce articole în tendințe”.
Traducerea: un algoritm le va spune scriitorilor umani ce să scrie. Ambii concurenți aparenți OpenAI vor ajuta, conform declarației, editorul „să eficientizeze fluxurile de lucru”.
Promisiunea Arena Group spune că AI nu este acolo pentru a lua locurile de muncă ale angajaților săi, urmată de o descriere a modului în care va fi, de fapt, înlocuit conținutul uman.
Mai mult, anul trecut, Notion, compania din spatele popularei aplicații de luare de note cu același nume, a început să testeze o nouă caracteristică numită Notion AI.
Aceasta utilizează un AI generativ pentru a scrie note și alt conținut. The Verge a avut șansa de a folosi software-ul înainte de anunțul de astăzi. Interfața este simplă. Mai întâi selectezi tipul de scris cu care dorești ajutor dintr-o listă care include opțiuni precum „postare pe blog”, „e-mail de marketing” și „listă de sarcini”. Apoi îi oferi software-ului o solicitare adecvată, apeși butonul albastru „Generare” și apoi urmărești cum creează text în timp real.
Judecând după unele dintre scrierile pe care instrumentul le-a produs pentru The Verge, acesta beneficiază, ca și alte inteligențe artificiale generative, de faptul că utilizatorul este cât mai specific cu privire la ceea ce își dorește. De exemplu, când i-au cerut lui Notion AI să scrie o postare pe blog despre starea industriei ceasurilor inteligente, proiectul rezultat a menționat Apple Watch 4, Samsung Galaxy Watch și Tizen. Cu alte cuvinte, a scris despre starea pieței în 2018, nu așa cum există astăzi.