Gigantul din România care dispare după 25 de ani, toți românii foloseau aceste farmacii: care-i explicația
Un cunoscut brand de farmacii dispare de la noi din țară după 25 de ani de activitat. Așadar, toți cei care obișnuiau să-și facă cumpărăturile aici vor fi nevoiți să se reorienteze, după cum vei afla din cele ce urmează. Vestea bună este că vor avea unde.
Conform Business Magazin, Sensiblu a fost lider de piață în domeniul farmaceutic până în 2011. Ulterior, acest titlul a fost câștigat de Catena.
Sensiblu este creat de Walid Abboud, Roger Akoury, Ludovic Robert şi Michel Eid. Într-0 primă instanță, în 1997, ei au înființat distribuitorul de medicamente Mediplus, ca mai apoi să dea startul, în același an, primei farmacii cu brandul Sensiblu.
În zece ani, compania a crescut de la o farmacie la 221, dar acum este momentul să se retragă
În 2008, la mai bine de zece ani de la înfiinţare, Sensiblu avea în portofoliu 221 de farmacii, cu o cifră de afaceri depăşea 580 milioane lei și 1.700 de angajați.
Ulterior, a apărut brandul Punkt, dar și brandul Dr. Max care avea aceeaşi strategie a prețului mic, ca mai apoi să înceapă să rebranduiască farmaciile Sensiblu, una câte una. Noul brand a înlocuit atât din farmaciile Sensiblu, cât şi farmaciile Punkt, cel din urmă dispărând cu totul.
„Lanţul de farmacii Sensiblu va continua să răspundă nevoilor clienţilor din mediul urban, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma îşi propune să devină lider pe piaţa de profil din România”, se arată într-un comunicat al reprezentanților Dr. Max, din 2020.
La nivel european, Dr. Max are mai bine de 2.300 de farmacii, fiind unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din Europa Centrală, se arată pe site-ul Penta Investments.
În afară de România, farmaciile activează, de asemenea, în Cehia, Slovacia, Polonia, Italia, Serbia, Bulgaria sau chiar Ungaria.
Așadar, rămâne de văzut dacă Dr. Max va reuși, așa cum și-a propus, să devină lider pe piața din România și, mai ales, dacă va reuși să „bată” Catena, de vreme ce gigantul menționat anterior pare să aibă încă destulă priză la populația în vârstă din România.