Fiul lui Dmitri Peskov, vocea Kremlinului, a luptat alături de mercenari Wagner. Nikolai a mărturisit că tatăl lui l-a ajutat
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut o afirmație a fiului său cel mare, Nikolai, potrivit căreia acesta ar fi servit în cadrul forței de mercenari Wagner în Ucraina.
Nikolai Peskov s-a alăturat grupului Wagner
„Da, într-adevăr, el a participat la operațiunea militară specială”, a declarat Peskov într-o teleconferință cu reporterii luni. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit în mod continuu la războiul său din Ucraina ca la o operațiune militară specială.
Întrebat de ce fiul său a ales să lupte cu grupul Wagner în locul forțelor regulate ale Rusiei, Peskov a spus că a fost decizia fiului său, adăugând că acesta a servit anterior în Forțele Armate ruse ca parte a „datoriei sale constituționale”.
Nikolai Peskov a declarat într-un interviu acordat în weekend ziarului rusesc Komsomolskaia Pravda că a luptat în Ucraina timp de aproape șase luni și a primit Medalia pentru curaj.
Copiii unor personalități guvernamentale și ai elitei rusești au primit critici în trecut pentru că nu au luptat în Ucraina sau nu au mers pe front.
Interviul lui Nikolai Peskov a venit după ce liderul Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat vineri că acesta a fost artilerist în cadrul forței sale de mercenari. Prigojin nu a precizat despre ce perioadă de timp este vorba.
Șeful Wagner are un istoric de afirmații nefondate, folosind adesea sarcasmul,
Wagner l-a recrutat pe fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului
Wagner este numită „companie militară privată” în Rusia și are acum notorietate internațională pentru presupuse crime de război și alte abuzuri în Ucraina.
Aceasta a recrutat mii de condamnați din închisori după ce a suferit pierderi grele.
Este rar ca un membru al elitei rusești să aleagă să se alăture grupului – mulți au plecat în străinătate pentru a evita recrutarea în armata regulată.
Nikolai Peskov este cunoscut și sub numele de Nikolai Choles și vorbește fluent engleza, după ce a petrecut mai mulți ani în Londra. El a lucrat drept corespondent al postului de televiziune de stat rusesc RT.
Atât el, cât și tatăl său se află sub incidența sancțiunilor americane.
Peskov junior a declarat că a fost propria sa decizie de a se alătura Wagner, dar nu știa cum să facă acest lucru, „așa că a trebuit să apelez la tatăl meu… și el m-a ajutat în acest sens”.
El a spus că a folosit o identitate falsă pentru ca tovarășii săi de la Wagner să nu afle de legăturile sale cu Kremlinul. El nu a dezvăluit acest nume fals în interviu pentru că, a spus el, ar putea fi nevoit să îl folosească din nou.
Afirmația lui Nikolai Peskov coincide cu o nouă campanie majoră de recrutare în armată, cu reclame ale statului rus care îndeamnă bărbații să își facă „datoria patriotică” în conflictul din Ucraina.