Filmul Disney care a surprins pe toată lumea: a depășit recordurile la încasări, dar a generat și controverse
Disney are o serie stufoasă de francize în portofoliu, iar majoritatea deciziilor pe care le ia când vine vorba de un nou film pe marile ecrane par să fie un succes răsunător. Noul lung metraj ajuns în cinematografe este departe de a fi o excepție de la regulă.
Mica Sirenă, cel mai recent remake după clasicul The Little Mermaid al celor de la Disney, a ajuns weekendul trecut în cinematografe, iar oamenii par să fi alergat în cinematografe să vadă noua iterație a poveștii. Nu de alta, dar în mai puțin de o săptămână de la lansare, la nivel global, a înregistrat încasări de aproape 200 de milioane de dolari.
Mica Sirenă a învins orice controversă
Pentru un moment, la scurt timp după publicarea trailerului pentru lung-metrajul Mica Sirenă, internetul s-a umplut de ură și dezbateri aprinse pe marginea faptului că rolul principal este jucat de o persoană de culoare. Practic, Halle Bailey o interpretează pe Ariel, după ce ai mai văzut-o pe actriță în serialul Grown-ish. Tânăra în vârstă de 23 de ani are deja o carieră muzicală de succes, dar a cochetat de mai multe ori în trecut cu cinematografia, chiar dacă s-ar putea s-o știe mai mulți pentru că a apărut în clipul All Night de la Beyonce.
Ajuns în cinematografe în 26 mai, Mica Sirenă se află detașat pe primul loc în clasamentul actual din Statele Unite. Vineri, doar în SUA, generase deja 38 de milioane de dolari. În România, a generat aproximativ 145.000 de dolari o victorie impresionantă, dar având în vedere că vorbim de o peliculă pentru copii, este foarte probabil valoarea să crească într-un ritm accelerat în săptămânile următoare.
Spre deosebire de situația din SUA, pe meleaguri mioritice însă, The Little Mermaid ocupă poziția a doua în clasamentul din cinematografe, după Furios și Iute 10 (Fast X). Acesta din urmă, după ce a avut premiera cu o săptămână în avans, pe 19 mai, se bucură deja de 1,56 milioane de dolari încasări în țara noastră cu 520 de milioane la nivel global.