16 aug. 2023 | 13:15

Egiptul Antic s-a mutat la Buzău: arheologii sunt șocați, nici în Valea Regilor nu găsești așa ceva

ACTUALITATE
Egiptul Antic s-a mutat la Buzău: arheologii sunt șocați, nici în Valea Regilor nu găsești așa ceva

România continuă să fie o veritabilă comoară arheologică încă insuficient exploatată de specialiști. Pe pământul nostru, sau mai bine zis sub pământul țării noastre, se află mistere ale lumii antice care așteaptă să iasă la suprafață.

Din fericire, din când în când, acestea ies la lumină și ne mai învață o nouă lecție de istorie, fascinantă pentru cei pasionați de timpuri străvechi și de mistere.

De data aceasta, fenomenul are loc în județul Buzău, unde un adevărat sit arheologic este adus la suprafață de experții în săpături minuțioase. Se pare că acesta ar fi dovada vie că aici ar fi trăit anumite culturi din perioada secolului IV şi a Evului Mediu.

Fascinant este nu doar faptul că au fost descoperite elemente și obiecte ce fac trimite directă la faptul că aici s-a trăit, s-a locuit și s-a muncit, dar avem parte și de descoperiri ce pentru unii pot fi macabre, în timp ce pentru alții de-a dreptul uluitoare. E vorba despre rămășițe umane ale oamenilor din acea perioadă îndepărtată.

Descoperire care-ți taie răsuflarea, în inima Buzăului

De altfel, se pare că oamenii timpurilor străvechi nu erau străini nici de înfrumusețarea corpului cu bijuterii, dar fiind faptul că arheologii au descoperit și un inel care vorbește de la sine despre cum vedeau podoabele oamenii în acele timpuri și ce mecanisme de prelucrare foloseau pentru a le crea și finisa ca să fie purtate de femei sau bărbați, cel mai probabil înstăriți în cazul metalelor prețioase.

„Situl a fost descoperit pe teritoriul comunei Săhăteni, într-o zonă în care nu exista nicio informaţie despre vreo descoperire, pe un teren privat. În momentul în care au derulat o lucrare, au fost descoperite oseminte umane precum şi fragmente ceramice.

Au fost oprite lucrările iar în câteva ore o echipă de arheologi s-a deplasat în teren, a făcut o evaluare rapidă după care a procedat la recuperarea materialelor şi conservarea primară a zonei.

Din punct de vedere al încadrării cronologice, acolo avem fragmente ceramice care provin din cadrul culturii Sântana de Mureş, secolul IV, cam pe acelaşi palier cronologic cu Diadema de la Gherăseni şi totodată au fost descoperite oseminte umane din morminte aparţinând Evului Mediu. Este vorba despre două perioade istorice destul de îndepărtate în timp descoperite în acelaşi sit.

Colegii mei au recuperat şi ridicat atât recipientele ceramice cât şi oasele umane precum şi un inel probabil din argint. Pot să vă spun că suprafaţa excavată este destul de mare, probabil de ordinul sutelor de metri pătraţi iar zona de sit, zona unde au fost făcute aceste descoperiri este una destul de restrânsă în economia lucrării, adică nu au fost aduse distrugeri sitului”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele