Efectul uimitor al muzicii lui Mozart asupra bebelușilor. Explicația oamenilor de știință
Un efect uimitor al muzicii lui Mozart asupra bebelușilor a fost demonstrat de o echipă de oameni de știință din Statele Unite ale Americii în cadrul unui studiu pe care l-au încheiat recent.
Ce efect are muzica lui Mozart asupra bebelușilor
Bebelușii care sunt pe cale să fie înțepați de medici pot beneficia de melodii ale lui Mozart. Un studiu recent a arătat că muzica de fundal liniștitoare în timpul procedurilor medicale minore poate atenua într-o oarecare măsură semnele de durere la nou-născuți.
Studiul este primul de acest gen, potrivit unei echipe de la Universitatea Thomas Jefferson din Philadelphia, care a lucrat cu medicii pentru a efectua cercetarea în rândul a 100 de bebeluși de la un spital comunitar din Bronx, New York. Fiecare bebeluș s-a născut la termen și avea aproximativ două zile în timpul studiului.
Înainte de a li se recolta sânge de către un cadru medical printr-o procedură standard de înțepătură în călcâi, puțin peste o jumătate dintre sugari au ascultat timp de 20 de minute un cântec de leagăn instrumental liniștitor al celebrului muzician Mozart. Cealaltă jumătate a așteptat în tăcere.
De obicei, atunci când nou-născuții sunt pe cale să fie supuși unei proceduri minore dureroase, li se administrează o mică doză de zahăr. Cu două minute înainte de înțepătura în călcâi, tuturor bebelușilor li s-a administrat zaharoză pentru a le atenua puțin durerea.
Cântecul de leagăn a răsunat pe toată durata înțepăturii călcâiului și a continuat timp de aproximativ cinci minute după aceea. Părinților nu li s-a permis să își îmbrățișeze fizic bebelușii în timpul testului.
Un investigator a notat în mod regulat durerea bebelușilor, folosind ca indicatori expresiile faciale, plânsul, modelele de respirație, mișcările membrelor și vigilența. Investigatorul a purtat căști cu anulare a zgomotului, astfel încât să nu știe dacă se auzea muzică sau nu.
În cele din urmă, nou-născuții care au fost expuși la muzica lui Mozart au prezentat o reducere „semnificativă din punct de vedere statistic și clinic” a scorurilor pe Scala Durerii Neonatale pentru Sugari (NIPS), iar acest lucru a fost valabil înainte, în timpul și după înțepătura în călcâi.
Autorii au concluzionat că „intervenția muzicală este un instrument ușor, reproductibil și ieftin pentru ameliorarea durerii în urma unor proceduri minore la nou-născuții sănătoși, la termen”.
În prezent, există dovezi considerabile care sugerează că muzica poate reduce semnificativ percepția durerii în rândul adulților. Însă, nu este clar cum reușește muzica să facă acest lucru.
Un studiu similar, efectuat la nou-născuții prematuri
În anul 2017, oamenii de știință au descoperit că atunci când zaharoza orală a fost combinată cu terapia prin muzică la nou-născuții prematuri a existat o ameliorare mai mare a durerii în timpul testului de înțepătură a călcâiului.
Cu toate acestea, nou-născuții prematuri nu sunt cel mai bun grup de studiu. Aceștia sunt adesea expuși la durere în timpul șederii în unitățile de terapie intensivă, ceea ce înseamnă că ar putea avea o percepție și un răspuns fizic alterat la această senzație. Studiul recent din Bronx este primul care studiază bebelușii născuți la termen.
Constatările sugerează că anumite tipuri de muzică liniștitoare pot avea un efect puternic de calmare chiar și asupra celor mai mici creiere umane.
Acest lucru ar putea fi rezultatul faptului că muzica le distrage atenția bebelușilor de la durere. Însă, studii anterioare în rândul adulților au arătat că muzica veselă și plăcută ameliorează durerea mai mult decât muzica sumbră și tristă. Iar asta înseamnă că distragerea atenției nu poate explica în totalitate rezultatele.
Poate că există ceva în ritmul, armonia sau melodia unui cântec ce poate ușura percepția durerii în creierul uman, chiar dacă acesta a auzit foarte puțină muzică înainte.
Studiul efectuat recent nu a comparat diferite tipuri de muzică și efectele lor de ameliorare a durerii, factori care ar putea fi explorați în cercetări viitoare. Oamenii de știință care au lucrat la acesta spun că acum sunt interesați să afle dacă vocile părinților ar putea fi la fel de liniștitoare pentru nou-născuți ca muzica lui Mozart.