13 oct. 2023 | 08:22

Edi Iordănescu „și-a complicat viața” după meciul Belarus – România. Ce șanse are naționala să ajungă la EURO 2024

SPORT
Edi Iordănescu „și-a complicat viața” după meciul Belarus - România. Ce șanse are naționala să ajungă la EURO 2024

Edi Iordănescu este convins că naționala României se va califica la Campionatul European de Fotbal din anul 2024, dar situația s-a complicat foarte tare după egalul cu Belarus. „Tricolorii” au ratat șansa de a trece pe primul loc și în disputa directă cu Israel, în acest moment, nu mai au decât varianta victoriei.

Edi Iordănescu are probleme mari la echipa națională după meciul Belarus – România 0-0

Edi Iordănescu a spus mereu că va pleca dacă naționala nu ajunge la Campionatul European și a încercat mereu să transmită mesaje că „tricolorii” vor fi la turneul final, dar situația s-a schimbat foarte mult după egalul din duelul cu Belarus. Naționala României a jucat slab la Budapesta și a ratat șansa de a trece pe primul loc, după etapa a șaptea din grupa I, profitând de faptul că meciul Elveției din Israel a fost mutat, din cauza tensiunilor provocate de atacul Hamas.

România se află pe locul doi în grupa din preliminariile EURO 2024 și are un punct mai puțin decât liderul Elveția și are două puncte în fața naționalei din Israel, dar marele dezavantaj este că are și un meci mai mult. În acest context este clar că în partida cu Andorra, programată duminică, 15.10.2023, naționala lui Edi Iordănescu nu-și permite nici măcar un meci egal.

„Eu am spus asta de când am venit și o voi spune până când vom îndeplini obiectivul. Nu cred că o echipă neînvinsă nu se va califica”, a declarat Edi Iordănescu, după meciul Belarus – România 0-0.

Toate calculele calificării la EUR0 2024

Situația în grupa României s-a complicat foarte tare și din cauza faptului că programul a fost bulversat. Meciul Kosovo – Israel se va juca, cel mai probabil, la după ce vor disputa toate partidele din preliminarii. În plus, confruntarea Israel – Elveția a fost mutată pe 15.11.2023.

Luna noiembrie va fi una de foc pentru naționala care acum se află pe locul trei în grupă, cu 11 puncte după șase partide. Israel va înfrunta în doar o săptămână trei adversari: Elveția pe 15 noiembrie, România pe 18 noiembrie și Andorra pe 21 noiembrie. Primele două partide sunt programate pe teren propriu, dar cel mai probabil se vor disputa pe un stadion neutru.

Ca să nu depindă de rezultatul partidei directe, jucătorii lui Edi Iordănescu trebuie să spere că Israelul va mai pierde puncte până la finalul acestei campanii. Primele trei clasate din această grupă, Elveția, România și Israel, se vor duela între ele în ultimele etape, iar rezultatele înregistrate în aceste meciuri vor determina în mare măsură cele două naționale calificate la Euro 2024.

Ce meciuri mai sunt de jucat în grupa României:
România – Andorra (21:45, Prima TV), Elveția – Belarus (15 octombrie)
Israel – Elveția (15 noiembrie)
Israel – România, Belarus – Andorra, Elveția – Kosovo (18 noiembrie)
România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21 noiembrie)
Kosovo – Israel (amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită)

Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra

PORTARI

Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 6/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI

Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 10/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 22/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 31/2), Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI

Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 3/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 49/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 63/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 14/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 12/1), Dennis Man (Parma | Italia, 20/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 28/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 15/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);

ATACANȚI

Denis Alibec (Muaither | Qatar, 34/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 6/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 1/0).