Economistul celebru avertizează: criza economică e aici, e sfârșitul, pregătiți-vă de impact
Un celebru economist ne tot avertizează cu privire la iminența izbucnire a unei crize economice, sub forma mai blândă puțin a unei recesiuni, de luni de zile.
De data aceasta, economistul susține că suntem extrem de aproape să vedem cum se materializează anticipațiile conturate chiar de el.
Unde va apărea recesiunea? Se repetă istoria
Este vorba despre calculele efectuate de șeful companiei de analiză a pieței și strategie de investiții Rosenberg Research, care consideră că răul suprem pe plan financiar la nivel global va fi generat de situația de peste ocean, din Statele Unite ale Americii.
Conform previziunilor acestuia, Statele Unite urmează să se confrunte cu o recesiune, iar efectele nu vor fi deloc de neglijat.
Dacă asculți ceea ce conturează acest economist pentru viitor, ai impresia clară că istoria se repetă și că mergem exact pe scenariul crizei din 2008, care a plecat de la prăbușirea sectorului imobiliar american.
De data aceasta, spune economistul de la Rosenberg Research, problemele izbucnesc din cauza dobânzilor scăpate de sub control.
Rezerva Federală a Statelor Unite a scumpit banii la un nivel istoric, începând o luptă agresivă cu inflația piperată, încă din primăvara anului 2022. Încă de atunci, expertul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația economică gravă în care putem ajunge dacă vom continua cu majorarea dobânzii-cheie și cu politica monetară tot mai dură a Fed-ului.
Din nefericire, bancherii centrali din Statele Unite ale Americii n-au avut încotro, inflația dând semne de reziliență, așa că au mers pe decizia de a majora tot mai mult și tot mai mult dobânzile.
Deși scopul lor era să combată valurile de scumpiri și criza costului vieții, resimțite și peste ocean, la fel ca la noi în Europa, aceste decizii ne pot arunca în prăpastia adâncă și neiertătoare a unei recesiuni.
Avertismentul dur al celebrului economist
„Încă nu s-a materializat…”, a punctat Rosenberg, adăugând că o recesiune se profilează din ce în ce mai mult.
”Cred că unii s-au pripit vorbind de o recesiune anul acesta. Au fost poate prea nerăbdători”, a spus expertul.
„Am avut un șoc masiv al ratei dobânzii, nu am văzut încă impactul total. O parte dintre acesta a fost atenuat de două lucruri: reducerea datoriilor studenților și controale de stimulare de peste 2 trilioane de dolari. În plus, China se îndreaptă aparent către un fel de recesiune. Cu siguranță a intrat deja într-o încetinire structurală care se lovește de o încetinire ciclică și exportă deflație în restul lumii”, a adăugat economistul.
Vezi aici care sunt șansele să intrăm în recesiune.
Ce e o recesiune, la ce să ne așteptăm
Recesiunea unei țări este atinsă când se înregistrează două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB).
Cel mai grav lucru într-o recesiune este, pe lângă faptul că economia încetinește, pericolul de a ne pierde locurile de muncă, mai ale dacă lucrăm în mediul privat și avem joburi dispensabile, fără o importanță deosebită, de care angajatorul se poate lipsi pentru a face economie.
Concret, este vorba despre o criză economică, dar una de dimensiuni ceva mai mici, însă cu efecte serioase pentru cetățeni, firme, dar și statul implicat.