13 mai 2023 | 09:00

Două pensii de la stat, obligatoriu pentru acești români: cine sunt pensionarii privilegiați din România

ACTUALITATE
Două pensii de la stat, obligatoriu pentru acești români: cine sunt pensionarii privilegiați din România

Sistemul de pensii din România este mai complex decât pare la prima vedere, iar diferențele dintre cei care cotizează pe parcursul a câtorva decenii în câmpul muncii sunt semnificative. Aceasta este și principala problemă.

Românii până în 35 de ani, în mod obligatoriu, cotizează la sistemul de pensii private obligatorii, Pilonul II. Respectiva contribuție financiară merge la un fond de pensii privat, banii sunt asigurați și, după vârsta pensionării, îi primești ca pe o doua pensie, pe lângă cea de la stat. Este posibil să fii mai în vârstă de 35 de ani și să contribui la Pilonul II, dar din punct de vedere legal, între 35 și 45 de ani, acele contribuții sunt facultative.

A doua pensie din România, Pilonul II

Dincolo de faptul că persoanele care au început să lucreze înainte de 2008 nu sunt obligate să contribuie la Pilonul II de pensii, merită să știi că pentru cea de a doua pensie contribuția lunară este de 3,75% din salariul brut al angajatului.

Pilonul II de pensii a fost introdus în sistemul de pensii autohton din 2008 prin intermediul legii 411/2004, cu scopul de a asigura o pensie suplimentară pentru salariații care își desfășoară activitatea în mediul privat și au vârsta de sub 35 de ani. În consecință, cei care au început să lucreze mai devreme de 2008, nu trebuie să contribuie la fondurile de pensii administrate privat, dar este opțiunea lor.

Banii din cadrul Pilonul II de pensii sunt investiți într-o serie de instrumente financiare, precum acțiuni, obligațiuni și nu numai cu scopul generării unui profit în termeni cât de cât sigur. Vorbim de investiții cu risc mic. În final, cei care au contribuit la Pilonul II primesc o pensie suplimentară după vârsta pensionării, pe lângă pensia de la stat. Suma adițională depinde atât de nivelul contribuțiilor, cât și de performanța fondurilor în care acestea au fost investite.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele