Dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, la Curtea de Apel București. Gabriel Oprea ar putea scăpa de pușcărie
Curtea de Apel București judecă, marți, apelul în dosarul polițistului Gigină, după ce la începutul lunii martie Tribunalul București a decis achitarea fostului ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Instanța are însă la dispoziție un timp limitat să dea decizia definitivă, pentru că, în acest caz, termenul de prescripție care duce la încetarea procesului se va împlini în luna octombrie.
Update 18 aprilie ora 14:20: „Mă prezint întotdeauna la modul legal, nu știu dacă vin la fiecare termen, dar voi veni la principalele momente ale procesului”, a spus Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne, după ce a ieșit de la Curtea de Apel București.
Tribunalul București l-a achitat pe Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne, pentru acuzația de ucidere din culpă pe data de 6 martie, însă familia polițistului a făcut apel. Instanța l-a achitat pe Gabriel Oprea pe motiv că „fapta nu există”, iar de prima infracțiune – cea de abuz în serviciu – fostul ministru de Interne a scăpat după ce legea a fost declarată neconstituțională de CCR.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este așteptat azi în instanță, unde se judecă primul termen al apelului din Dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Inițial termenul fusese stabilit pentru data de 18 aprilie, ulterior a fost schimbat pe data de 18 aprilie.
Totodată fost ridicat și sechestrul pus pe bunurile lui Oprea.
„Cum este posibil ca acest individ Gabriel Oprea să iasă achitat? Din păcate astfel de evenimente extrem de tragice se pot repeta oricărui copil și părinte atâta timp cât nu se iau măsuri și nu se face dreptate, iar unul dintre responsabilii morții lui Bogdan Gigină este achitat. Oameni buni în ce lume trăim? Când există atâtea probe: ploaie torențială? Nu aveau dreptul să-l trimită cu motorul, nu avea vizibilitate, dar nu putea nimeni să-l refuze pe sultanul Gabriel Oprea, toată lumea în poziție de drepți sau pierdea serviciu?”, a transmis pe Facebook Cornel Gigină, tatăl polițistului Bogdan Gigină, la scurt timp după decizia Tribunalului București.
În schimb, Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, care făcea lucrări la instalaţia subterană de gaze, nesemnalizată la nivelul străzii, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
De asemenea, General MPM Impex SRL a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 330.000 lei.
Fostul ministru de Interne ar putea scăpa de pușcărie
În cazul achitării fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru infracțiunea de ucidere din culpă a lui Bogdan Gigină, antemergătorul coloanei oficiale cu care fostul ministru de Interne se deplasa la vila din Cotroceni, prescripția intervine anul acesta în octombrie.
Potrivit Codului de Procedură penală fapta de care este acuzat Oprea se prescrie după 8 ani de la comiterea faptei, iar pe 20 octombrie 2023 se vor împlini fix 8 ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Potrivit Codului Penal, uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Dosarul polițistului Gigină, plimbat ani de zile între instanțe
Fostul ministru de Interne și vicepremier, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive procedurale, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.
La Tribunalul Bucureşti, procesul pe fond a început abia în septembrie 2020.
Cum a avut loc accidentul
Tragedia a avut loc în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19:00, când agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. Bogdan Gigină avea atunci 28 de ani.
La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea. Poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie.
Motociclistul deschidea coloana oficială şi trebuia să ajungă în intersecţii înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit, după care, în momentul apropierii restului coloanei, să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecţie pentru a repeta acest proces.
După ce coloana a ajuns în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, poliţistul Gigină a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, unde a intrat cu motocicleta într-o groapă din carosabil, săpată de muncitorii firmei General MPM Impex SRL.
În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
Gabriel Oprea ar fi folosit coloana oficială de peste 1.000 de ori în 2015
Gabriel Oprea ar fi folosit coloana oficială, în anul 2015 când era ministru de Interne, de 1.600 de ori, inclusiv pentru a se deplasa la restaurant sau la saloane de înfrumusețare, potrivit Hotnews.
Chestionat pe această utilizarea excesivă a acestui beneficiu, Oprea a transmis că se deplasa între instituțiile statului, mai ales că atunci ocupa și funcția de vicepremier.
„A plecat de la Academia de Poliție, undeva pe Bulevardul Timișoara, a făcut 5 minute 35. Vorbeam cu colegul să-l cronometram, să vedem cat face. Era o ora la care traficul începea să se aglomereze”, spunea un fost polițist în urmă cu câțiva ani pentru Știrile ProTV.
Fostul ministru a negat aceste acuzații, iar legat de accidentul în care a fost implicat polițistul, Oprea a spus că atunci se deplasa în scop profesional și de asta a utilizat coloana oficială.
„Urgență, în primul rând, este vorba doar de un echipaj de poliție pe care l-a avut întotdeauna orice ministru de interne. Sunt norme, sunt instrucțiuni, Parchetul va stabili cu celeritate adevărul. Nu avem nimic de ascuns, eram la serviciu și se va dovedi acest lucru”, spunea atunci Gabriel Oprea.
Scopul profesional însă nu este acoperit de legea care le permite doar președintelui României, premierului și celor doi șefi ai camerelor Parlamentului să folosească escorta poliției.