De ce nu s-au aliniat niciodată americanii la sistemul metric: adevăratul motiv este mai bizar decât ai crede
Una dintre cele mai pregnante întrebări din lume se referă la presupusul refuz al Statelor Unite ale Americii de a folosi, la fel ca europenii, spre exemplu, sistemul metric.
După ce i-au învins pe britanici și au format o singură națiune formată din mai multe state, noile State Unite ale Americii au trebuit să ia o decizie cu privire la ce sistem de măsurare vor folosi.
Cum, la acea vreme, existau foarte multe sisteme, iar asta avea darul de a confuza, guvernul a căutat un sistem unificat.
Poate cea mai importantă parte a unificării lumii într-o singură unitate a fost crearea kilogramului, în Franța, ceea ce s-a dovedit a fi o chestiune complicată.
Thomas Jefferson, secretar de stat la acea vreme, a scris o scrisoare către Franța în care a pus întrebări despre adoptarea noului sistem.
La rândul său, Franța l-a trimis pe Joseph Dombey, un om de știință francez, împreună cu o greutate de cupru de un kilogram, într-o călătorie spre State.
Nava nu a apucat să ajungă la destinație
Din păcate, el nu a apucat să ajungă la destinație din cauza unei furtuni care l-a abătut de la curs și l-a trimis în Marea Caraibelor.
Nava acestuia a fost capturată de pirați, iar echipajul închis la Montserrat. Așteptând o răscumpărare care nu a mai venit niciodată, Dombey și echipajul au murit în captivitate.
În mod ironic, pirații nu erau interesați de cât de greu este un kilogram. Conținutul navei a fost scos la licitație, iar kilogramul care ar fi putut redefini măsurătorile americane a fost achiziționat de Andrew Ellicott, care l-a păstrat în familie multe generații.
SUA au continuat să-și dezvolte propriile unități de măsură, care au fost folosite până când SUA și Marea Britanie au făcut eforturi pentru a se alinia, în 1959, creând măsurătorile care sunt cel mai des folosite astăzi împreună cu alte sisteme.
Deși este interesant să credem că pirații ar putea fi singurul motiv pentru care SUA nu au folosit niciodată măsurătoarea metrică, există o mulțime de alte motive.
De-a lungul secolelor s-au făcut eforturi pentru a se alătura restului lumii, dar costurile, timpul și opinia publică au împiedicat schimbarea.