16 mart. 2023 | 11:50

Curg banii pe românii care au afaceri în acest domeniu: le-a fost greu mult timp, dar acum a sosit vremea lor

ACTUALITATE
Curg banii pe românii care au afaceri în acest domeniu: le-a fost greu mult timp, dar acum a sosit vremea lor

A sosit vremea ca românii ce dezvoltă afaceri în turism să se bucure de profituri uriașe, după câțiva ani dificili, plini de pierderi economice și provocări.

După cum bine știm, din 2020 situația firmelor din turism a devenit critică. Deși se bucurau de cifre de afaceri importante foarte multe dintre ele, venirea crizei sanitare globale a îngropat multe societăți din acest domeniu.

De atunci, doar cei mai puternici manageri au rezistat, fiindcă mult timp, până de curând, firmelor nu le-a mers deloc bine. De-abia acum, după cum arată datele oficiale culese din sectorul turistic, firmele se bucură de cifre de afaceri comparabile cu perioada de dinainte de pandemia de coronavirus.

Oficiul European de Statistică (Eurostat) a întocmit și dat publicității un raport detaliat cu privire la evoluția turismului european în 2022, prin comparație cu ceea ce s-a întâmplat în 2021. Din fericire, anul trecut a adus o oarecare gură de aer companiilor de profil. În fiecare lună din 2022 cifrele din turism le-au depășit pe cele aferente lunilor din anul anterior, semn că situația se redresează.

Acești români încep să întoarcă banii cu lopata. Au știut ce afacere să deschidă și acum culeg roadele!

Ca referință, putem să ne raportăm la ultima parte din 2022. Conform Eurostat, în cel de-al patrulea trimestru al anului trecut s-au înregistrat nu mai puțin de 472 milioane de înnoptări în unitățile de cazare turistică. Comparativ cu anul 2019, când încă nu apăruse problema reprezentată de criza sanitară, finele lui 2022 a adus doar un declin minor, de 2%. Amintim că, prin comparație, în ultimul trimestru din 2019 s-au consemnat 483 milioane de înnoptări.

Acestea fiind spuse, managerii de firme turistice din România au toate motivele de bucurie. Pe de-o parte, răsuflă ușurați că au reușit să-și salveze firmele în poate cea mai neagră perioadă pentru acest domeniu de activitate și nu au ajuns în insolvență sau faliment, iar pe de alta pentru că acum încep să producă din nou bani foarte frumoși.