Cum va fi folosită inteligența artificială în industria serviciilor pentru afaceri: Ce beneficii au angajații cu studii superioare
Inteligența artificială este prezentă în toate domeniile vieții noastre. În articolul următor vom afla cum va schimba AI profilul angajaților căutați în industria serviciilor pentru afaceri.
Era inteligenței artificiale este abia la început, iar folosirea la capacitate maximă a beneficiilor tehnologiei necesită timp și gestionarea unui număr mare de provocări. Activități precum suportul clienților, testarea/dezvoltarea de software, marketing precum și serviciile financiar-contabile ar putea reprezenta mai mult de 70% dintre cazurile de utilizare a inteligenței artificiale într-un viitor apropiat.
Inteligența artificială în industria de business
Din acest motiv, ABSL (Asociația Business Service Leaders) organizează cea de-a XI-a ediție a conferinței naționale având ca temă centrală inteligența artificială și modul în care aceasta impactează industria serviciilor pentru afaceri, dar și viața în general. În deschiderea conferinței, ABSL lansează raportul anual al industriei serviciilor pentru afaceri, raport ce prezintă o imagine a sectorului și a tendințelor sale.
Conform raportului ABSL 2023, numai 26% dintre companiile industriei folosesc în prezent inteligența artificială și învățarea automată în cadrul serviciilor oferite, procent care se regăsește și la nivel global în companiile din diferite industrii, în timp ce 74% dintre companiile de outsourcing prezente în România folosesc automatizarea de bază în cadrul activităților livrate către clienți.
Se estimează că inteligența artificială va funcționa cel mai bine pentru angajații cu studii superioare, putând automatiza până la 60% dintre procesele desfășurate de aceștia la momentul actual. Aceasta va crește substanțial productivitatea muncii, estimându-se că în perioada 2030 – 2045 jumătate dintre procesele de muncă actuale ar putea fi automatizate.
„Dacă în urmă cu 100 de ani, în romanele științifico-fantastice din vremea lui Karel Capek (inventatorul cuvântului „robot”) se anticipa că roboții vor înlocui preponderent angajații cu activitate fizică intensă, acum vedem că în realitate îi ajută mai des pe cei cu studii superioare și activitate intelectuală. Este ușor contraintuitiv însă nu neapărat o veste rea, întrucât există un potențial enorm de creștere a productivității. Dacă reușim să integrăm inteligența artificială în dezvoltarea produselor cu cea mai mare pondere în industria noastră (servicii financiare, IT și HR oferite de peste 65% din companiile respondente conform ultimului studiu ABSL) putem menține România într-o poziție competitivă în regiune, în pofida creșterilor salariale induse de inflație”, spune Cătălin Iorgulescu, Vice-Președinte ABSL.
Cum se vor schimba joburile cu ajutorul AI
Conform raportului ABSL, majoritatea companiilor (77%) au înregistrat rezultate mai bune în 2023 față de 2022, în timp ce creșterea numărului de angajați a fost de 10% în ultimii doi ani. Aceste aspecte indică o creștere a productivității și în egală măsură a automatizării proceselor.
Combinând inteligența artificială generativă cu toate celelalte tehnologii, automatizarea muncii ar putea adăuga până la 3,5 puncte procentuale anual la creșterea productivității. Cu toate acestea, angajații vor avea nevoie de sprijin pentru a învăța noi competențe, în timp ce unele joburi se vor schimba.
„În industria noastră, unde resursa umană este esențială, estimăm că până în 2030, 60% dintre necesitățile unui job se vor focaliza în jurul abilităților precum creativitatea, munca în echipă, proactivitatea, adaptabilitatea și cunoștințele digitale, fiind căutați în special angajații cu profil tehnic sau economic”, explică Ciprian Dan, Președinte ABSL.
Conform datelor ABSL, creșterea medie a numărul de angajați prognozată pe următorii 2 ani pentru industria serviciilor de afaceri este de 10%, estimându-se că un număr de aproximativ 200.000 de angajați la nivel național să fie atins.
Raportul ABSL arată că industria este reprezentată majoritar de centrele universitare: București, care conduce detașat cu peste 70% din angajații din industrie, urmat de Cluj, Timișoara și Iași, care totalizează aproximativ 20%. Dintre locațiile emergente, se remarcă Brașov și Sibiu. Una din trei companii a declarat că a deschis birouri în două sau mai multe orașe.
Studiul a fost realizat de ABSL împreună cu PwC în perioada august – octombrie, pe un eșantion de 77 de companii care au un număr cumulat de peste 55.000 de angajați.