Cum se majorează pensiile românilor în 2024, la 1 ianuarie și 1 septembrie. Toți pensionarii trebuie să știe recalcularea
În 2024, sunt pregătite pentru pensionarii români două majorări substanțiale. Prima este indexarea cu rata inflației care va avea loc la 1 ianuarie, în timp ce recalcularea tuturor pensiilor este programată pentru 1 septembrie.
Ministrul Muncii, într-o intervenție la Realitatea Plus, a oferit mai multe detalii legate de modul în care vor crește pensiile aflate în plată în România. A insistat pe majorări în contextul în care a oferit numeroase asigurări pe marginea faptului că nicio pensie nu va scădea. În schimb, vom vorbi chiar și de salturi substanțiale.
Cel mai simplu exemplu a fost cel al unui angajate care, pe parcursul a 35 de ani de muncă, a avut salariul minim pe economie, ca în prezent să fie nevoit să supraviețuiască din 1.125 de lei. După recalcularea, pensia lui va ajunge aproape de 2.000 de lei, similară cu salariul minim pe economie.
Se schimbă modul de calcul al pensiilor din România
Pentru prima oară, în conformitate cu noua lege a pensiilor, ministrul a explicat că se va ține cont și de sporuri, prime sau, unde este cazul, de al treisprezecelea salariu. O altă posibilitate de bonusare vine la pachet cu rămânerea în câmpul muncii peste vârsta legală de pensionare. Fiecare an lucrat în plus se reflectă în bani în plus pe parcursul întregii pensii.
„Toate pensiile vor crește de 2 ori. vor crește prima data in ianuarie prin majorarea de 13,8% care este prevăzută de lege și pe care fiecare pensionar o va primi”, a afirmat ministrul Muncii într-un interviu din weekend.
Citește și: Românii cu pensii mici, cei mai loviți. Nu se mai face nicio diferență, rămân la fel de săraci
1 septembrie 2024 vine cu noi taloane de pensie
„Pana la 1 septembrie toate pensiile românilor vor fi recalculate și începând cu luna septembrie fiecare român va primi noile taloane de pensie. Ca urmare a acestei recalculări, veți constata că, inclusiv pentru românii care se află în indemnizația minimă socială 1125 de lei acum, vom avea români care vor avea pensii esențial mai mari”, a adăugat Simona Bucura Oprescu pentru sursa citată.
Conform calculelor realizate la nivelul Ministerului Muncii, aproximativ 3 milioane de români ar trebui să aibă pensii mai mari, dar chiar și dacă în urma recalculării va ieși o sumă mai mică, în plată va rămâne valoarea precedentă, mai mare. Nu scade nicio pensie.
„În acest moment avem o cheltuială lunară cu pensiile undeva în jur de 9,7 miliarde de RON, vom avea ca urmare a primei majorări cea din ianuarie o creștere a impactului lunar la 11,35 miliarde și c urmare urmare a recalculării, o creștere a 13,84 de miliarde” a spus ministrul Muncii.